Era parcă ziua de ieri.
Neștiutor,
îmi lipeam urechea de copaci –
să le ascult gândurile.
Apoi mă pierdeam în verdele luminos
al firului de iarbă trecător.

Era parcă ziua de ieri…
când mai credeam în povești cu zâne,
în dragoste și în viață fără de moarte
și mă visam stăpân peste abisuri.

Era parcă ziua de ieri…
când mai credeam în credința mea
și îmi venea să strig ca un nebun:
“Sunt puternic. Cine mă poate doborî acum ?”

Era parcă ziua de ieri…
când ca și azi, căutam ziua de ieri.