cimitirul


desprinsă de tine: o lacrimă pură deghizată-n mormânt.
cu răsfirate brațe mă contemplă
cea mai tristă singurăte: crucea
la periferia tăcerii bătrâne pasărea neagră-și pierde răbdarea
pe buze se linge pământul:
”hei nu-ți poți lua trupul cu tine!” îmi zice
doar o privire-napoi: nu-mi aduc bine
aminte-n ce limbă visează crinul
alba mâna întinsă în care toate degetele-și iau zborul.

pe existența mea s-a așezat o piatră și nu pot să mă mișc!
nu-mi plac cimitirile: mă obosește chemarea și liniștea lor.
și totuși, ca-ntr-o veche datină, în moarte voi întârzia întotdeauna.