Cine a neglijat să-si îndrepte cugetul spre sământa elină
si cine n-a stiut vechile fluvii sorbind setea noastră
Această unică durere care sugruma buimacele trude
vei spune că moare undeva
Când sământa se răsplăteste pe sine cu coltii dezgoliti pentru coacere
Numai atunci nu se-ntunecă bratul urcat spre mântuire