stăpâna viață, în morbidu-i fel,
când se agită ca o chelăresă,
ne cere iar chiria în chip și țel,
mințindu-ne că ziua e frumosă.

ne lasă viața, insulari pe plute
să adunăm din scoici lacrimi sidef,
să ne-îmbarcăm în butile băute
și să ne înoim doar după chef.

prieteni fără țâfnă în crâșma liniștită,
mai numărăm desigur femeile trecute
și stine-n parastase de ora cea vrăjită
le cultivăm uitarea în halbele băute.

și viața ne măsoară gata să dea chitanță,
cu bunul plac al bilei lovite de destin,
în zilele senine nu ai nici o speranță,
drept pentrucare, acum, cu optimism mă înclin.