Voioși pășeau doi tineri printre-alei,
Ea era cam timidă, el prea îndrăgostit;
Un soare cald pe umeri le turna polei,
Și era minunat in parcul inflorit.

Pe-o bancă sta cu o privire tristă,
Șomerul disperat și umilit;
Își ascundea frustrarea-ntr-o batistă
Căci pentru el e scump până și parcul înflorit…

Copilul inocent ce alerga în iarbă
Visa naiv în rând cu florile și-uimit,
Descoperea și gâze și fluturi și cârtița cea oarbă
Și-ntregul univers era în parcul înflorit.

Agale, fără țintă, romanticul poet
Trecea, în gânduri și in versuri adâncit;
Transpus în altă lume, departe de concret,
Imagina o odă pentru parcul înflorit.

Mergând alături, totuși atât de-ndepărtați,
Un el și-o ea, ce știu că doar s-au amăgit,
Sunt reci în gesturi, iar în suflet înghețați.
Decor străin și rece, e parcul înflorit…