Visez stelele noastre imbratisandu-se,
urmele impleticindu-ni-se imperturbabile pe nisip.
Ma doare frigul diminetilor imbibat cu
singuratatea retorica de amintiri si fum,
e primavara mereu si-i prea albastru
dorul palpabil catre glasul irisilor tai,
ma-nvelesc pentru tine cu iubirea ca un fulg imens de foc
si sufletul mi-e prea gol,
mi se albastresc bratele si se indoaie
in forma de valuri anonime, inimaginabile,
doar in gandul meu nebun,
desenez cercuri de scrumul timpurilor noastre,
e amurg de noiembrie si nu te vad
in stele la fel de albastre, ca patru foi de
lotus mereu dulce
care imi ard inima in devenire,
poate vreun vant anonim ma va trimite la noapte
sol sub pleoapele tale stranse-n inocenta,
pe care Yin si Yang au mazgalit intr-o joaca dementa
'te iubesc',
poate ma plimb sub balconul tau luminat blond de inger
mult prea sus
ca o paria indragostita de un vis albastru
cu zambete prime de cristal.
Pustiu si praful de creta umple melancolic camera albastra-
'Te iubesc'.