Pe roua amară
a ploii dintr-o seară
am crezut cântul de dor
neștiind că o să mor.
Cum trecea ploaia,
ritmic bătând,
spre norii tăcuți
din ecou pierdem un gând,
cum de eram așa ca mine,
o frunză rătăcind în vânt,
și cum erai așa ca tine
ecou rece și vibrând.
Pe ploaia amară,
perdea căzând peste o seară
era o lacrimă curgând
peste gândul meu din gând.