Am vâslit dincolo de întuneric
Și m-am târât prin umbre de nimic.
Mi s-au rupt hainele mizere
Pline de puroi și de durere.

Vin fantomele de mă-nconjoară
Și m-apucă de subsuoară,
Cică…n-au mai fost jucate
În acorduri de păcate.

Strigoiul mânjit cu sânge,
Cu poftă, sufletu-mi atinge
Și-l invită la un dans,
Să se piardă într-un vals.

Ard mocirlele de dor,
De atâta singurătate;
Mi se plâng că sunt uitate,
Dar eu tot refuz să mor.

Prin cavouri mă ascund
Să-mi găsesc un cald mormânt,
Iar trapa să o închid
Să mă izolez în vid.

Aud furiile cum zbiară,
Cum se-nghesuie afară,
Dar eu mai adânc cobor
Căci eu tot refuz să mor.

Din pământuri înnegrite
Dezgrop țărâni bântuite;
Ca un intrus în neliniște,
Ce moartea nu-l oprește.

Cu o mâhnire refulată,
Nici nu privesc îndărăt,
Căci mi-e frică să v-arăt
Că n-am fost viu vreodată…