mi-e sufletul cuibar abandonat
rotiri de aripi s-au topit chemare
albesc pe tâmple nor cutremurat
văzduhul doare lenevind ninsoare

abia îmi legăn visul adormit
îi trag ușor frunzare sub bărbie
sfios zâmbește parc-a gângurit
în iesle neaua umbră pământie

pe corzi de asfințit din amintire
de leagăn cânt atins de o vioară
și croșetez din pânze de păianjen
ciorapi subțiri de dor de primăvară

îmi cresc sfioase bufnițe la ochi
aproape plânge ivărul în ușă
îmi fac din clipe putrede motan
din molii moarte bleagă de păpușă

aud în carne cum îngheț în sânge
aproape simt parfumul nemuririi
cu zgomot sec cad aripe de înger
sărmanul rai azi se supune firii