Eu, iar,
caracterizandu-ma pe mine
caracterizez omul.
( omul din mine probabil ).

Sunt altfel, si totusi nimic.
Nimic pentru nimeni.
Incep sa devin nimic
si pentru mine insumi.

Omul inseamna ceva pentru el
in masura in care
poate insemn ceva pentru altcineva.

Daca nimeni nu are nevoie de om
omul devine nimic.

Eu, iar.
Din suferinta se nasc cuvintele
datatoare de sensuri,
din suferinta se nasc sentimentele
cele inaltatoare,
cele care iti dau aripi.
( Sa atingi ce ? )

La ce bune aripile
cand nu le poti folosi ?
La ce bune sentimentele
daca nu au ecouri ?
La ce buna viata
daca nu iubesti ?

Primind mereu suturi
am inaintat pe un teritoriu
neexplorat de nimeni,
fara poteci,
fara puncte de reper
si fara nimeni cu mine.

Eu, iar.
Ori de cate ori incep un nou drum
si am un nou insotitor,
in scurt timp acesta fuge.
( Din teama sau din nepasare ? )

Viata mea,
pe care nu am cerut sa o traiesc,
nici nu mai este a mea.

Traiesc undeva,
singur,
inafara vietii, si,
cu toate ingerintele destinului
si ispitele existentei,
inca nu am putut atinge fericirea.

Mereu trist,
mereu ganditor.

Eu, iar.
Viata de caine.