De nopți întregi visez numai pahare
pahare pline care se revarsă
de parc-ar avea în adânc
gâlgâind
izvoare cu cap de sirenă.

Dar nu-i de-ajuns să te ridici în picioare ca să fii treaz.

Orbecăind te lovești de ziduri dându-le bună ziua
orbecăind îți fumezi țigara
tunzi iarba din fața casei și privești răsăritul.

De nopți întregi visez numai pahare
ziua rabd de sete cu pumnii încleștați
ca o giruetă vara
dac-aș înghiți vreun strop m-aș trăda
nimeni n-ar crede că am fântâni înăuntru
și totuși uscăciune.

Un trup semănat cu tainițe zornăie la mers
Și vuiește când răsufli.

Ei mi-au spus demult:
“ – Păzește-ți fruntea, apără-ți ochii, pleacă-ți capul!
Piaptănă-te cu cărare la mijloc, pășește frumos,
nu ridica vocea!
Lumea nu-l privește în față pe cel risipit în văzduhuri
ca un zmeu de hârtie,
pe cel necotropit
lumea nu-l iartă!”
Tot ce zvâcnește trebuie ascuns
așa mi-am zidit toate neliniștile în carne
laolaltă cu câteva mii de meduze.

Nici nu mai știu unde-mi bate inima, unde-mi lucrează ficatul, sau ce am pus în loc!

De nopți întregi visez numai pahare.