Cum plutea pe râu, agale,
Un rățoi neastâmpărat
Și-a croit din apă poale,
Ba se și credea-mpărat.

Vin la vale, asudate,
O cireadă de juninci,
Săturate și bălțate
De zbiciuri și de opinci.

Când văzu asta-mpăratul,
Că în apa-i vor să intre,
Parcă-l apucase Dracul,
Cu toți dracii, iar el printre.

Cum se poate să se poată,
În a lui împărăție,
Lumea să nu-i dea socoată
Când e-n viață, nu stafie?

Cum să poarte-ncoronatul
Coarne în loc de coroană,
Curcile să-i țină sfatul
Și să-l râdă de pomană?

-Stai așa!-își zise-n barbă, mai blajin și mai posac.
Nu e leul împăratul?
Să-și bată atuncea capul,
Nu eu, ce-s un biet...gânsac!