Uneori ultimul lucru de care
Te poți ține
Rămâne flacăra unei lumânări
Deși încet aceasta se stinge
Și te lasă să te îneci în viață.
Îți dă drumul ușor în crudul prezent ...
Îmi dă drumul în întuneric
Acolo unde tu nu ești.
Și sunt vânată de speranțe
Ce mă consumă încet de toată fericirea.
Sunt vânată de lacrimi și suferință.
Privește-mă, dorește-mă, simte-mă!
Ia-mă de aici!
Vânează-mă tu și învinge răul!
Ridică-mă, aruncă-mă, sparge-mă
Dar numai ia-mă de aici!
Căci lumânarea s-a stins de mult
Iar fumul se duce ca și răsuflarea mea.
Scoate-mă din apa vieții
Nu mă lăsa să mă înec!
Nu mă lăsa să mă înec în vise și speranțe
În fericire și în optimism!
Ia-mă de aici!
... Strig pentru mine ...
Ești încă aici
Dar sunt singură.
M-am hrănit cu minciuni și otrava lor
Mi-a pătruns încet în suflet.
Te urăsc și pe tine,
Urăsc viața, urăsc fericirea.
Vreau să mor
Să nu mai fiu
Nu am de ce să exist.
Viata nu mă vrea
Și nu pot sta și plânge
M-ar durea prea mult!
Vânată de moarte și durere m-am dus în sfârșit de unde am venit.
Te urăsc ... dar e doar glasul unei prea mari suferințe!