Au venit extratereștrii într-o seară,
curcubeul istoriei l-au dat afară,
apoi au constatat că eu sunt românul
și că sentimentele lor îmi ating plămânul.

Au antrenat viruși în angajamente,
ne-au învelit ochii cu sunete stridente,
m-au dat cu sacâz crezând că sunt vioară
și-am cântat romanțe la tobe doar o vară.

Zilele mi-s bolnave, orbii spectatori,
iar macii uitați în amurg îmi rămân comori
și port pe umeri o floare ruginită,
cu idei naufragiate în ispită.

Fugind în ploaie mă simt fotografiat,
un hoț de lacrimi îmi ia surâsul imediat,
mă integrează cu ei, dar eu să lipsesc,
orizontul adormit pe valuri să-l privesc.

Misterul dezvelit rămâne un suspin,
mintea e minată cu promisiuni pe-un spin,
deasupra umărului lor văd iar soare;
mi s-a spus să mă trezesc, dar dorm în picioare.
ț Î Ș Þ