Un obuz îmi explodă în creier
Și-n craterul făcut îmi descoperi eul liric
Sărind printre sinapse cu picioare de greier,
O idee i-a dat voce umană să cânte fals idilic.

Un foton rătăcit se opri pe iris,
Creă un lac de lumină care-mi schimbă culoarea
Ochiului stâng- ou spart sub penele unui ibis
Din care ieși un pui orb ciugulind umoarea.

Un stejar înalt cât o idee înnobilatoare
S-a rupt tăiat de-un gând negativ
Și-a căzut pe umărul unui principiu de concepte înnoitoare
Secționând o mână-axiomă, cu sângele curgând în templul nativ.

Vântul a smuls un atom dintr-o femeie
Și l-a suflat prin porii minții prin sânge în inima ateie,
Creând în atriu o sensibilă monadă naiadă și in ventricul spații de iubire elizee
Întinse peste suflet în empireu de orhidee.

O secundă a evadat din timp și s-a întors spre trecut,
S-a înmulțit sub piele și a creat un timp invers,
Întineream în loc să-mbătrânesc, înspre ideea de zeu născut,
Și am ajuns în timpul 0, o moleculă de gândire dizolvată în vers.