poezia nu poate fi scrisă din perfecțiune
așa cum un strungar ar putea face
o bucșă cu ochii închiși sau
un filet melc gândindu-se aiurea
la femeia de acasă, înșurubată în grijile zilei

poezia se naște de fiecare dată spontan
ca un sărut sau ca un strănut

sau pur și simplu ca o schimbare bruscă de vreme

poartă cu sine o naștere
un nou alfabet scris cu aceleași semne,
dar cu trăiri diferite
de fiecare dată altele, de fiecare dată altele...

de parcă ar trăi în promiscuitate
de atâtea altele și altele...

poezia nu poate fi decât începutul
nu poate fi decât strigătul
și tot ceea ce-i urmează,
stop cardiac poate fi
emoție gâtuită poate fi
inexplicabilul în persoană poate fi

poezia este o adunătură de cuvinte bucurate și înlăcrimate
surprinse la furat din buzunarele realității
(toți fluturii,
toate căderile de frunză
toate împotrivirile lumii)

este o adunătură de frumoși și de frumoase
uniți prin nebunia lor de a crede
că taina cuvântului mai poate ține secretul în picoare
mai poate ține respirația sugrumată
și trupul tremurând mai mult de silabisire decât de frig
mai mult de blestemul de a ne iubi
prin cuvintele rezemate de pat
(ca armele din rastelul regimentului)

poemul acesta este și el "o probă de microfon"
pentru cartea ce vrea să se scrie
după magica întâlnire cu mine însumi,
rătăcit într-o seară în virtualia
acolo unde memoria
mi s-a blocat pe chipul acela de înger
sau de femeie
sau să fi fost doar cheia blocată în yală,
ce mi-a deschis
în cele din urmă
ușa acestui poem