Deasupra ta, neprihanita adolescenta
pluteste-o umbra sacra.
Nimic mai tainic si plin de farmec
decat trupul tau gol...
Te zavoresti insa-n vesmant neintinat,
si, cu imensa gratie
salasuiesti departe,
unde nu stii cine te afla.
Oricum, nu eu.
Cand te zaresc trecand la asemenea maiestuasa distanta
nepasatoare si cu parul desfoiat
ma rapune ameteala.
Pielea ta e neteda,
faptura in rasufletul careia palpita bucuria tainuita a carnii
ce greu isi indura plenitudinea.
In sangele raspandit prin flacara chipului tau
rade universul
ca-n ochiul negru al randunicii.
Ti-e arsa pupila de launtricu-i soare.
Gura ta e gingas izvor,
mainilor tale albe le e straina sudoarea atingerilor umilitoare,
trupul tau luminos
sadeste deznadejdea iubirii
in inima bietului om.

Si totusi...
un fistecine o sa te ajunga, dulce gura de izvor.
Unul, mie strain, un pescuitor de bureti,
lui e menita perla scumpa.
Va avea nesperatul noroc
nici sa nu te fi cautat macar,
nici sa stie cine esti
si nici prin profunda cunoastere
sa fie constient ca-l starneste
pe creatorul invidios.
Oh, bestia va fi destul de proasta
sa nu moara inainte de a-si mangaia pe tine degetele !

Toate-s astfel sortite in viata.
Nici tu habar nu ai cine esti.
Si te vei lasa furata de placerea jocului si a riscului.
Asemenea flacarii ce piere-n lumina
cand ziua se revarsa asupra ei,
pier in neant fagaduitele tale mistere...
Cata bucurie risipita !
Te vei darui, te vei pierde
de dragul capriciului inselator,
primului barbat pe plac.

Timpul indrageste gluma care il sustine
si nu prudenta vointa in cumpana.
Si iata, copilaria rostogoleste lumea
iar inteleptul nu-i altceva
decat copilul care plange
c-a ajuns barbat in toata firea.