Mă aștepți,
și-ascult freamătul așteptării tale
melodie fără ecou,
în albia simțirii
descîntec fără leac,
poezie fără poet,
fără urmă de conștiință,
mă urmăresc
fragmentele unui chip de idol
decupate
printre gratii,
dincolo de umbrele cerului
atîrnînd agățate
forme abstracte
de nori
ce mă mușcă de buze,
și-îmi fură cuvintele,
îmi adulmecă suflarea,
copilul copilului,
ce n-a fost niciodată,
valul valului,
tuturor apelor noastre mame
ce s-au unit cu marea
lacrimă…

mai bine decît tine mă cunoaște
gustul ei sărat,
natura moartă
din golful infernului,
mă trezește lumina –
iubirea secretă a întunericului,
tresărirea ta
mă cunoaște
și spațiul,
ce-și plînge depărtările
între noi…
într-adevăr,
mă cunoaște mai bine!