Credeam ca cerul e nelimitat,
ca viata in sine e numai placere.
Ca niciodata nu voi fi suparat,
ca nu voi avea de infruntat vreo durere.

Credeam ca omenirea e-un lucru sfant,
ca fericirea se rezuma la a avea tot.
Radeam cand vedeam lumea plangand,
fara sa realizez cat sunt de netot.

Credeam ca iubirea este un mit,
o poveste insipida de adormit copiii.
Eu acest sentiment nu l-am dorit,
il consideram un elogiu adus nebuniei.

Credeam ca voi scapa nevatamat,
ca voi putea ocoli aceasta sclavie.
Dar iata ca totusi m-am inselat,
caci soarta-i dotata cu ironie.

Credeam ca nu voi avea niciodata
senzatia ca sunt inferior.
Speram ca imi voi trai viata toata
crezand in mine si-n viitor.

Dar cand Te-am vazut, credinta goala
s-a spulberat intr-o secunda.
Am vazut in iubire o chestiune normala,
de care viata zilnic abunda.

Cerul atunci mi s-a parut ingust
si-n viata am gasit durere.
Pacatul primordial mi s-a parut just
si-am presimtit o decadere.