Vino cu mine să mai ucidem un vis,
nu am învățat încă să simt
cu jumătate de suflet.

dacă mă vei căuta în tristețe
sau in fericire
n-ai cum să mă găsești,
plutesc
între zenit și nadir
precum mormântul profetului.

(așa cum spunea un prieten bun
pe nume Azeroual
cândva, la un început de decembrie,
la un pahar de Kilkenny)

În vremea aceea alergam
cu o sută cinci zeci pe oră spre Paris
să mai trag câte o gură de aer în plămânii sufocați
de înstrăinare
ca să mă grăbesc apoi duminica
spre seară
înapoi în garsoniera caldă dintr-o mică mansardă
să-mi depăn
pe clape de pian
digital
amintirile...

Jumătate din vise trăiau încă pe-atunci,
nu credeam să mă întorc de unde am plecat,
ascultând a cincea de Beethoven sub bagheta lui Furtwangler
ploaia de afara sună aproape ucigaș,
deci vino,
vino cu mine să mai ucidem un vis,
nimeni nu știe s-o facă mai bine ca mine.