Este atâta lume în jurul meu
Încât îmi vine să plâng în hohote
Din cauza singurătății.
Merg, mă calcă în picioare,
Mă cheamă doar că să mă gonească ...

Este atâta lume in jur,
Toți mă cheamă, îmi vorbesc, mă iubesc.
Toți sunt aici, însă eu sunt departe.
Mă simt acolo ... undeva ... în zare.

E atât de trist să nu știi ce simți!
E atât de trist să plângi când ești fericit.
E atât de trist să îți fie somn
După o viața în care nu ai făcut
Nimic altceva în afară de dormit.

Vreau apă și mi se dă vin,
Vreau o casă și mi se dau palate,
Vreau plăcere și mi se dă iubire,
Vreau să îmi fie cald
Și mor din cauza căldurii ...

Nu știu și nu am știut
Să apreciez binele din jur.
Am umblat după idealuri
Pe care nu le cunoșteam.
Am umblat după speranțe care erau simple vise.

Plecați! Dar nu înainte de a mă ucide
Cu pumnalul nerecunoștinței
Nu știu ... nu am știut ce să apreciez și ce nu.
Toata viața mea a fost o umbră ...
Urmează înmormântarea ... a ieșit soarele ... îmi arde trupul.