cândva mă gândeam mai des la tine
țineam un cuțit de pește în dreptul ochilor
și astfel cu sângele jupuit la vedere
te-aș fi recunoscut oricând în mulțime

mă mințeam singur dar vine o vreme
în care nu mai crezi în nimic devii sălbatic
îți bați ușa în cuie rupi pragul și pe cimentul
de sub el
îți ascuți inclusiv carnea de sub unghii

fiecare asfințit îți pare că duce în spate un sac
pe care l-a umplut cu vorbe citite pe buzele tale
paranoic îți vopsești ferestrele cu negru
îți vopsești buzele cu negru îți pui frac
și fiecare cină o servești ceremonios

pe farfurii pe orice fel de farfurii și platouri
ai pus doar hrană uscată pentru animale
îți place să crezi că astfel îți ascuți simțurile
și hoarde flămânde cu ochi sticlind de-ar veni
îi vei mânca pe toți până la unul

străin de ce-ți spuneam și încă nu-ți spusesem
abia târziu
prin întunericul lăsat te-am auzit șoptind
că nu mă recunoști în cel care ți-am devenit
și parcă mai demult sub solzi eu mă gândeam
destul de des la tine