Ce singură-i marea, ce singur sunt eu...
De tristă pădurea oftează din greu,
Ce galbenă-i luna, și ciuntă-i pe cer
Și fiara-i doar una-ntre munții de fier

Trecut-au războaie și totul e mort,
Ce veștede gânduri în mintea mea port,
Adio durere, adio trecut,
Adio pădure cu plânsetul mut,
Adio iubito ce nu-mi mai exiști
Cu ultimul șuier ce tremuri mă miști...

Mi-e inima moartă, și ceasu-nlesnit,
De zâmbet, de viață, ce dor mi-a venit,
Dar unde-n ce carte din nou au pierit,
În ce bibliotecă-n ce loc prăfuit...

Vai ție gropar, ce sortire, ce trai...
Poartă deschizi către iad, către rai,
Și-apoi peste morți tu azvârli pământul,
Uitând că și ție-ți va veni rândul.