Călător etern între pământ și cer,
Îmi amintesc viitorul visând la trecut,
Lăsând să-mi crească aripi
În drumul meu către soare.

Este o liniște adâncă
În zborul meu solitar
Și nu cunosc lumină mai blândă
Decât cea a uitării de sine.

Lacrima ploii
Spală urme adânci pe învelișul meu de pămant.
Speranța într-un noi,
Deșertăciunea speranței.

Copleșită de nostalgia absolutului,
Lumea mea imaginară,
Eternă în puritatea ei,
Þi-o dăruiesc ție.

Fie doar timpul ce ne petrece
Reazem amintirilor,
Căci nimic nu există
Dincolo de memorie…