Deși nu a atras atenția în România, volumul bilingv de versuri „Dolor” (Ed. Clapas, 2007, Franța) al Angelei Nache-Mamier atrage atenția datorită tematicii sale – respectiv poziționării poemelor pe coordonatele problemei țiganilor. În prefața volumului, scriitorii Anne și Frederic Miquel remarcă următoarele: „Cuvintele sunt pline de sens sugerând de manieră magnifică inversarea valorilor. Acești țigani sunt în cele din urmă mai umani decât cei care îi dezumanizează, mai demni decât cei care nu vor să-i recunoască, mai mobili și mai vii decât carcasele de mașini și pneurile plesnite pe care se odihnesc.”.
Avem de a face aici cu o percepție diferită de cea a noastră, a românilor, de ar fi să dăm crezare versurilor: „Amalgamul acestor pistoale defilează/ Fără sens pe ecranul viitorului,/ Restaurante, polițai, saci de bani,/ Traficanți/ Amestecați anapoda/ Printre mumiile, morți-vii/ (Și totuși ai noștri acești/ Cerșetori multicolori cu/ priviri goale)” (poemul Răul secolului); am putea spune despre Angela Nache-Mamier că este o poetă a socialului, a dramatismului imigrării. În mod paradoxal, această definiție se completează cu o nostalgică sensibilitate: „Lovesc, să dărâme pereții/ Acestui ținut unde iubirea,/ Cuvintele libere se sufocă,/ Interzise și puse la zid” (poemul O singură viață).
Păcat că autoarea n-a avut parte de mediatizarea necesară în România, o mediatizare curmată brusc după plecarea ei în Franța. Îi mai puteți citi poemele pe site-urile revistasingur.ro și agonia.ro.