agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 9547 .



Expoziția Ștefan Câlția. Obiecte grăitoare
press [ ]
(20 mai-20 septembrie 2017, la Muzeul Colectiilor, Corpul C , Calea Victoriei 111 )

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Yannelis ]

2017-07-02  | [This text should be read in romana]    | 



1.

Mai mult decât artă. O asumare de responsabilitate etică, estetică, civică și istorică, cu mijloacele artei sale. Din fericire, în demersul său, familia îi este alături. Voi intra în detalii cu altă ocazie. Axiomatic zic: Galeria Posibilă (Matei Câlția) și Fundația Ștefan Câlția fac împreună totul posibil.

- “Organizată de Muzeul Colecțiilor de Artă, în colaborare cu Fundația Ștefan Câlția și cu Galeria Posibilă, expoziția aduce în fața publicului unele dintre cele mai importante lucrări ale pictorului, alături de o serie de obiecte personale colecționate de acesta. În cadrul expoziției se desfășoară un program de concerte, conferințe, ateliere pentru copii, întâlniri cu Ștefan Câlția, activități menite să pună în valoare opera artistului și să sugereze etape și conexiuni ale procesului său de creație… Ștefan Câlția nu este doar un pictor cunoscut, ci și un om care contribuie, alături de familia sa, la păstrarea valorilor culturale moștenite, a legăturii cu trecutul, cu locul său: Șona, lângă Făgăraș, izvor de cântec și de poveste, pe care artistul nu l-a părăsit, pe care-l face cunoscut, cu toată zestrea sa culturală și vechile tradiții.”.

O zi lumină-n Grădina lui Ștefan Câlția. Treci de Poarta cea mare, de pe Strada Spătarului 22B, mergi pe o alee pietruită și înconjurată de flori, tragi zăvorul și deschizi ușa grădinii. O talangă de deasupra ușii dă semn că... dă mai multe semne... așez un filtru, să nu amestec emoțiile… Când se va debloca albumul cu fotografii voi pune și fotografiile, cu toate poveștile din jurul lor. Până atunci, să ne mulțimim cu puțin și multe ne vor prisosi.

unele mai lungi
altele mai scurte
sub semnul unui diez
dintr-un crez
s-au adunat tăcerile
pe portativ
acum
ca atunci când...


taci tu, gândule subțire și albastru precum marea
treci de strada pietruită și coboară pe cărarea
cea pe care, dimineața, inima-ți atinge zarea




- Nebănuite trepte, Ștefane, pe Scările tale, din ce în ce mai trainice și mai tainice. Din toate visele tale, cel mai frumos vis este viața ta, pentru că-n ea ai pus semințele roadelor tale și nu te-au deranjat nici gesturile lui Niciodată și nici Întotdeauna nu te-a obosit… și uite așa, ce nu separă Vântul Stradelei pune-n rânduială Briza de pe Plaja Tympului…


- Lumea se așteaptă să găsească aici numai tablouri de ale mele. Uite că va găsi și altceva decât pictură și gravură. Obiectele pe care le-am adunat de-a lungul timpului. Nu pot să-i spun colecție. Dacă vrei, ia-o ca un jurnal, ca o lecție de viață trăită-n clipe pe care nu le las să treacă pe lânga mine, ci le leg de câte ceva, așa cum faci tu cu fotografiile și cu poeziile.


“Ștefan Câltia este un adevărat custode al lumilor pe care le ocrotește, pentru că transpune în arta sa valorile acestor lumi, le încarcă de simboluri și le dăruiește o nouă viață.”


Încă n-am povestit nimic. Am trezit doar dorința de-a participa la un eveniment cultural, care se întinde pe durata a patru luni, din primăvară până-n toamna lui 2017, eveniment pregătit de-a lungul unei vieți, precum un cântec bine temperat de clavecin, al unui vecin de livadă...

N-am spus nimic despre Începuturi, despre Locuri, despre I, II, III, IV, V, VI, VII povești cu Ștefan Câlția și despre multe altele care merită puse la vedere și știute, nu de altceva, dar este bine să fie ținute-n inima iubitorilor de neam și țară, ca nu cumva, istoria să se repete iar și iară...

Duminică, 2 iulie, 2017

(Duminica lui Ștefan cel Mare și Sfânt
și-a Sutașului Cornelius)

2.

Din ceașca mea de cafea. La început, o insulă în mijlocul liniștii. Apoi s-a lăsat atrasă de Þărm și-au făcut împreună Peninsula. Ușor, ușor, Istmul a dispărut. Chiar El, cel mai dramatic element. Am zis că de aici s-a încheiat minunea. Mă înșelasem. De abia acum începea. Peninsula se făcuse Cap apoi Corabie și trupul Corabiei se făcu Corapină care se plimba în povestea zilei. Vis-a-vis de coada ceșcuței, puțin mai la stânga, cum ar veni orele 11:34, dacă ar fi să luăm codița ceșcuței drept orele șase, este semnul deschiderii unei uși principale.


Deschide aici: “Ștefan Câlția povestește despre păstrarea tradițiilor arhitecturale țărănești”


"Ștefan Câlția este gazdă la Șona"

Despre Șona, cu Ștefan Câlția și invitații săi
Piramidele misterioase de la Șona

Aici sunt părinții mei. Uită-te la ei ce transformare, în numai zece ani, din 1940 și din 1950. Priveste și tu și spune-mi ce vezi.



Luni, 3 iulie, 2017
(itinerar prin expoziție)


3.


Școala de privit, de luat aminte și de făcut

Una-i să fii Matematicar și alta-i să fii Scriitor, Compozitor, Arhitect sau Pictor. Privește și tu cele 5 meserii ca liniile unui portativ, pe fiecare linie, o meserie. Dar să nu trecem pe lângă minuni, cum trec popândăii prin livada cu pruni. Nu e nevoie să-ți spun că raza care coboară pe “inel cu chei” n-a venit singură. Folosește cheile acestea și deschide ușile. Vorba aceea: “ușile, ușile, cu înțelepciune să luăm aminte!”



"Loc. Școala de privit acasă!"

“Fierăria lui Lazăr, un proiect inițiat de pictorul Ștefan Cȃlția și de Asociația „Șona Noastră”, pentru realizarea căruia (alegerea și obținerea spațiului, construcția clădirii, constituirea colecției de unelte tradiționale, inițierea unor tineri în meșteșug) s-a lucrat timp de trei ani.”

"Fișă școlară de la Șona de acum 60 de ani"

“Fișa începe cu o scurtă descriere a familiei fetei, după care se menționează că fata are somn „liniștit” și alimentație „bună”. Apoi, sunt menționate înălțimea și greutatea elevei, la data examinării. Tot din fotografii se poate vedea că eleva are talente „literare și știițifice” și îi plac foarte mult lecturile „de orice fel”… Educatorul menționează că fetei i s-ar potrivi atât o profesie teoretică, dar și una practică. Într-un grafic din a doua pagină a fișei apar detalii despre intelectul, temperamentul, personalitatea și caracterul elevei. Abia apoi, la finalul fișei, apar notele la diferite discipline.”

"La Șona, despre locuri și oameni"

“Proiectul presupune o serie de evenimente organizate de Asociația Sătească Șona Noastră și Ștefan Câlția, fiu al satului Șona, artist și membru al grupului de inițiativă al Asociației.
Programul își propune să fie un bun prilej de întâlnire al sătenilor cu invitați din afara comunității, într-o încercare de a afla împreună mai multe despre cum satul Șona merită a fi privit cu atenție și îngrijit.”

"Se inaugurează biblioteca de la Șona"

“Banii au fost investiți în dotarea unei încăperi din școala primară a satului, care a fost transformată în bibliotecă. Elevii sunt: Ioana Iuga și Raul Moldovan de la Colegiul Radu Negru și Mihaela Ghicovanu de la Colegiul Aurel Vijoli.
Ei au fost ajutați și de Asociația ,,Șona Noastră”.
După ce încăperii i s-a comandat mobilier, s-au făcut și primele donații de carte din partea familiei pictorului Ștefan Câlția și a Mihaelei Dumitru, reprezentanta Asociației ,,Șona Noastră”.
Acum biblioteca are câteva sute de volume, care aștepată pe rafturi să fie împrumutate. Conține și cărți de specialitate despre agricultori și apicultori.
Toți cei din sat care doresc să împrumute cărți o pot face de acum încolo. Inaugurarea oficială a bibliotecii este programată în 2 iunie. Pentru început, cei care vor face pe bibliotecarii sunt elevii, în regim de voluntariat pe timpul verii.”




"Cine nu are bătrani, să-și cumpere"
și aceasta, pentru simplul motiv că
Păcală și Tândală sunt foarte prezenți
în comunități
și greu se mișcă lucrurile spre bine

Marți, miercuri și joi, 4-6 iulie,
(ecouri, de la munte până la mare,
în Scoala de vară CREATIVe 2017)



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!