Lucia Dărămuș

You love you Romania! –salutări din oaza de creație pentru poeții Europei.

- oase, intestine, viermi -

Înțelepciunea latină, din oaza căreia ne place să spunem c-am purces în lume, spunea la un moment dat Tarde venientibus ossa (celor întîrziați le rămîn oasele!). Vorbele ni se potrivesc de minune, nimic nu trebuie demonstrat în acest sens. Doar să privim oasele din imagine, aruncate în mijlocul naturii, intestinele cu lichidul urît mirositor, încă în ele, copitele de vacă, maxilarele, craniile de vițeluși crescuți pe plaiurile mioritice, precum și produsele din categoria mezelurilor. Nu e un tablou postmodern, nu ține de creativitatea omului, ci de realitatea brută, de sinistra și diabolica latură a ființei de a distruge. Pajiștea abatoreasco-română, în plin codru verde, e tocmai pregătită de marea și așteptata integrare europeană. Și totuși, de ce oare să culegem de fiecare dată doar oasele?! De ce, de ce? Pentru că sîntem extrem de culți, extrem de civilizați! Ce are cultura cu civilizația, boieri dumneavoastră?!
Ei bine, cine a șters măcar o singură dată în viață praful de pe coperțile unei cărți semnate de Platon, trăgînd din curiozitate cu coada ochiului peste frazele primelor pagini, nu poate să arunce în plin cîmp un muc de țigară, măcar. Mirosul acelei cărți, întipărit în memorie, îi va aminti mușteriului, oricare ar fi el, că este ființă umană, că se deosebește de orice mișună în univers prin ceea ce se numește demnitate, dublată de boaba infinitizimală de creativitate. Cum ar fi sunat acest abator căruia îi dau tîrcoale viermi, muște, cîini, bursuci, ciori, etc în poemele Lebedei mute!
Cine a avut ocazia să treacă pe drumul principal dinspre Cluj spre Oradea, la 23 Km de oraș, va fi dat de o zonă demnă de toată poezia lui Blaga, pe unde pașii poetului vor fi umblat, cu dealuri și văi, cu păduri și luminișuri, în care încă mai întîrzie bursucii în pas de seară, cînd dracul iese din tufărie și o ia la deal catre Gîrbău, în căutarea unei stînci la care să tragă cîte un arcuș. Muzica va fi fost acordată, în acest colț de lume unde dracul și Dumnezeu își dau mîna, cu mare grijă, sunetele fiind purtate peste piscurile dealurilor de păsări felurite pînă spre ușierii munților.
Hățișurile în floare, colțul ierbii abia ieșit în lumina tremurîndă de căldură, narcisele de primăvară aburind pămîntul reavăn cu lacrimile lui Narcis, picuri transformați în corolă parfumată, greierii năzbîtioși și vioii fluturi care ne povestesc cu fiecare apariție despre devenirea ființei, tot acest fermecat tablou, smuls parcă din basme, ar fi trezit pînă și invidia celui mai talentat povestitor, Andersen, născocitor de lumi mirifice.
Pînă și poeții Europei, Europă în care vrem să pătrundem cu ce avem mai bun, original și frumos, ar invidia spațiul încărcat de poezie, gata să se lase așezat în vreun poem, ar dori un moment de răgaz, cînd ielele noastre ar fi coborît peste penițele lor, umblînd desculțe prin versurile europenilor visători. Ce mirific, ce minunat ar grăi acești poeți ai Europei despre noi, românii, dacă am ști să aducem în bătătura noastră cît mai mulți scriitori.
Totuși, de ce să aducem, și ce, oare, să vadă?
În fine, tabloul mioritic deal-vale a fost înlocuit cu o viermuială de zile mari, și chiar de toate zilele, îndrăznesc să mă hazardez cu ideile, și cum ar fi altfel cînd politicienii se bat pe funcții, iar noi ca nație primim steguleț roșu la mediu, cînd elita se întrece în festivisme și festivități, scoțindu-și ochii, rupîndu-și coatele, etc pe cîte vreun premiu minor, cu parfum de bulibășeală autohtonă, neavînd privire limpede pentru realitățile imediate.
Ce muzică i-ar fi ieșit lui Bregovici, de-ar fi dat peste maldărul de oase care, curînd, din cauza căldurii, a soarelui, se vor transforma în îngereasca scară a lui Iacob.
Ce film ar fi ieșit din creierii lui Kusturica!
De-ar fi trăit Caragiale ar fi prins de capătul unui os și-ar fi scris pamflete pe la ușile liberalilor și aliaților lor, să vază grofii politici că se țin doar de teatralitatea politichiei.
Tarde venientibus ossa! Ne-ajung și oasele, dacă le avem pe gratis, fie ele aruncate în mijlocul pădurii, că doar am coborît din copac mai ieri, lăsîndu-ne încă vrăjiți de farmece, desfăcături, Tanacuri, descîntece, babe, otv-iști retardați, maneliști la kg, țigani dormind cu cai în palate hidoase fără cel mai elementar simț estetic, scriitori cerșind premii literare, super-religioși pocăiți vînzînd medicamente venite ca ajutoare, apă, ploi, păduchi, morți dezgropați în pas de noapte cărora li se mănîncă inima cu nesaț, baloane colorate, politicieni cu nasuri de clovni, aranjamente politice și literare (azi îți dau eu premiu, că-s în juriu, mîine-mi dai tu mie; și ce frumoasă e lumea, și ce culți și meschini sîntem!).
Hei, lume, lume și iar lume, taraba e plină, avem de toate! Taraba România e viu colorată! Ia, neamule, ia și cumpără și cară-te mai departe, dacă ești deștept! Ptiu, cum să n-aibă Europa nevoie de așa o țigancă frumoasă, colorată pînă nu se mai poate, cu zeci de fuste pe ia, o pielicică...niște ochișori, și buzișoarele ei, buzișoarele roșii ca focul de atîta băut sînge din bietul mort!
Ia, neamule, european, oriunde te-ai fi aflînd, în Germania, Anglia, Belgia, Franța, etc, ia, poftește ce vrei! Taraba România e plină. Zi repede -You love you Romania! – și cară-te! Și vezi cui dai banii pentru scoaterea din rahat a țării, băgată în bălegar de comuniștii care încă țin pîrghiile principale. S-ar putea ca intestinele, oasele, maxilarele, craniile de vită, mezelurile, cu viermi, muște, cîini, ciori și....bursuci să trăiască pe pajiști verzi și calde pînă în 2007, cînd vreun Edgar Allan Poe european va scrie Corbul mioritic.
You love you Romania! – salutări din oaza de creație pentru poeții Europei.