Criza branzei romanești: trei poteci de ieșire

Remus Radu

Mai bine de 40 la sută din piața branzei stă să explodeze. Mii de mici producători orbecăiesc panicați către mijlocul lunii iulie, cand severe norme sanitar-veterinare îi vor duce pe mulți ori la faliment, ori la pușcărie.

O spaimă recentă a tăiat țara în două, cum că oierii vor fi alungați din piețe cu telemeaua lor cu tot. În spațiul consacrat al oieritului romanesc, în Mărginimea Sibiului, vestea a scos sute de oameni pe străzi, într-un protest în fața primăriilor din cele două celebre comune de oieri, Jina și Poiana Sibiului. Primarii n-au știut ce să le zică, au chemat inginerii de la direcțiile de dezvoltare rurală și de la oficiile de consultanță agricolă, dar nici aceștia nu i-au dumirit pe oameni. Sunt anunțate săptămanile viitoare alte întalniri, căminele culturale se vor umple de țărani nervoși, ce nu vor să audă de ideea de-a mulge oile altcumva decat cu mana. Revoluția ciobanimii a început. Fără știrea ciobanilor.

Ce i-a speriat pe oieri

Tăvălugul a pornit imediat ce a intrat în vigoare, la 18 ianuarie 2007, un ordin al Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Ordinul 301, care introduce condiții severe, copiate după normele UE, privind producția și vanzarea laptelui, a branzei și a altor produse animaliere și non-animaliere - de către micii producători. După numai două zile, ordinul a fost suspendat: ANSVSA a amanat cu șase luni aplicarea sa, în intenția de a le da producătorilor ragaz să-și pună la stană gresie, utilaje din inox, apa curentă, camere igienizate perfect, unde fluxul tehnologic să curga într-un singur sens etc. Producătorii au înțeles că nu mai au voie să vandă telemeaua mai departe de 30 de kilometri de locul în care o produc sau, pur si simplu, ca sunt obligați să predea laptele unui procesator. Or, dacă lucrurile ar sta așa, oierii din Jina, comună aflată la 45 de kilometri de municipiul Sibiu, ar trebui să-și pună ștreangul de gat. "„Nouă nu ne e suficientă nici piața Sibiului, care e suprasaturată de branză, darmite să fim obligați să o vindem numai în comunele din jur"“, striga cu manie acum cateva zile Dumitru Pamfiloiu, proprietarul a 600 de mioare, venit după explicații în biroul primarului de Jina, Iancu Beschiu. Primarul însuși le spunea, lui Pamfiloiu și altora ca el, că „am citit și eu cate ceva din legile astea sanitar-veterinare, dar n-am înțeles mare lucru“, nu știe care să fie soluțiile și le promitea că va chema la căminul cultural „o echipă de specialiști“ să-i lămurească pe oameni.

Cum arata viitorul

Micii producători, iar prin mic producător se înțelege acela care produce maximum 1.000 de litri de lapte pe săptămană, au trei drumuri pe care pot să apuce. Ori să-și înscrie produsul ca tradițional, ori să se asocieze și să devină procesatori, adică să-și facă propria fabrică de branzeturi, ori să-și vandă laptele unui procesator. Aceasta ultimă variantă nu le convine, pentru că profitul gros îl obțin din vanzarea produsului finit. Primele două necesită însă investiții. Pentru cine obține atestatul de produs tradițional, utilajele din inox nu sunt obligatorii, ci doar recomandabile. Dar trebuie să îndeplinească rigori de igienă care să treacă de testele sanitare. Producătorii tradiționali își pot vinde produsul și în afara țării.

În celelalte două variante, producătorii pot vinde doar între granițele administrative ale județului, nu pană la 30 de kilometri. Ceea ce e mai mult decat scria în prima variantă a ordinului, dar totuși foarte puțin pentru oierii sibieni care vand de zeci de ani în piețele din Ploiești și din București, fără să-i chestioneze nimini despe igiena stanii de acasă. Chiar inspectorii sanitar-veterinari, la adapostul anonimatului, se miră de rostul acestei limitări geografice: "„Dacă tot își fac o făbricuță, e de presupus că vor respecta norme sanitare severe, iar dacă le respectă, atunci ce rost are limitarea asta draconica?“", se întreabă unul dintre ei. Scenariul cel mai des vehiculat e că această ultimă interdicție este efectul unui lobby al procesatorilor industriali de lapte, care n-au limitari geografice la vanzare. „Micii producători ocupă 30-40 la suta din piața, iar în sezonul de varf depașesc 50 la sută, tocmai pentru mobilitatea lor ca preț si ca puncte de vanzare“,a explicat Ștefan Talambă, director dezvoltare rurală în Bacau.

„Unde-s doi, unu-i în plus!“

De 17 ani vinde Dochia Banciu, din Tilișca - Sibiu, telemea în piața de la Ploiești. Fiul ei, Dumitru, zis „Tică a lui Dochia“, îngrijește 1.700 de oi și are în pivniță peste 10 tone de telemea care așteaptă să fie vandută. Precum majoritatea celor din Mărginime, Tică a lui Dochia strambă din nas cand aude de binefacerile „asocierii“. "„Umblă din bătrani o vorbă, unde-s doi, unu-i în plus!"“ Tică e singurul din comună care și-a pus faianța și gresie într-una din camerele de la stană încă de acum doi ani, are sș crintă de inox, adică lada unde pune laptele, fără să aștepte normele sanitare ale UE. El a ales deja o variantă din cele trei, va face cerere la Directia agricolă pentru omologarea ca produs tradițional a telemelei.

Treptele pană la „produs tradițional“

Ce pași trebuie urmați pentru a obține atestatul de produs tradițional ne-a explicat Maria Ostrovăț, de la Direcția Agricolă Sibiu. Solicitantul, persoana juridică, trebuie să vina la direcția agricolă și să opteze pentru asociație familială, dacă lucrează numai cu membrii familiei sale, ori să-și facă o societate, dacă are angajați. La locul de producție - stana - să fie condiții clare de igienă. Să declare la Registrul Comerțului că face un tip de branză tradițională și unde vrea să-l vandă, iar de la Registru primește un certificat constatator. Să se înregistreze apoi la direcția sanitar-veterinara cu produsul traditional. Urmează să întocmească un caiet de sarcini pentru atestarea produsului conform Ordinului ministrului Agriculturii nr. 690/2004.

„Casele de sacrificiu“

Sute de abatoare au fost închise, pentru că nu respectau normele sanitare europene. În Sibiu mai funcționează unul singur. Majoritatea oierilor taie animalele în spatele casei, iar ca să poată să vandă carnea la piață, „se descurcă“ de o hartie în care scrie că au sacrificat animalele la unul dintre puținele abatoare omologate. Riscă închisoarea. Există o inițiativă parlamentară ce propune înființarea unor „case de sacrificare“, niște miniabatoare. Ele pot fi înființate de primăriile din fiecare comună. "„Aici vor fi tăiate doar animalele pentru consum propriu, pentru familie, sub nici o formă cele destinate circuitului public“, a precizat seful Autoritatii Sanitar-Veterinare", Marian Avram (foto).


Lecția străinilor

Dacă soluția cea mai inteligentă pentru un oier hotărat pare să fie înregistrarea produselor sale ca tradiționale, din cei peste o mie de proprietari de oi din Mărginimea Sibiului nici unul nu a cerut încă hartiile trebuincioase de la direcția agricolă. În județul Sibiu funcționează două făbricuțe care au obținut atestarea ca tradiționale a unor tipuri de branza, amandouă ținute de străini. Cea din comuna Țichindeal e a unui neamț, cealalta, din Micasasa, aparține unui italian. Și amandouă vand în Europa branza tradițională făcută cu laptele predat de oierii sibieni.

Polemici doctrinare în jurul cozii

Atributul „tradițional“ nu exclude controalele sanitar-veterinare, ci spune doar că va fi permisă telemeaua făcută fără pasteurizare, proces specific producției industriale. Mulgerea oilor e recomandabil să se facă cu aparate de muls, nu cu mana, spun inspectorii sanitari, pentru ca laptele să conțină cat mai puțini germeni, microbi. Dar ciobanii refuză să lucreze cu aparate de muls mecanic. Spun că vina aparține animalului, „"țigaia noastră are țațele prea mici pentru aparatele de muls"“. Șeful ANSVA, Marian Avram, le raspunde: "„Ceilalti oieri, din Spania, Italia, Franta pot să le mulgă cu aparatele, doar ai noștri spun că nu se poate. Ei, bine, după ani de capitalizare, poate a venit și timpul să se doteze tehnic“".

Dar sugestia care i-a îngrozit cel mai mult pe ciobani e cea venită din partea medicilor veterinari:"să urmeze exemplul celor australieni și să taie coada oilor". Pentru a spori șansele de-a obține un lapte curat, australienii taie coada oilor, cu autorul unor inele, scăzand riscul ca în găleata în care se strange laptele muls să cadă mizeria adunata în coada oii. Ciobanii noștrii refuză perspectiva ca pe un coșmar. Spun ori ca n-ar avea de ce sa mai apuce oaia în timpul mulgerii, ori apelează la considerațiuni estetice. "Oaia fără coadă nu mai e o oaie".