Interesant de dureros parcă, dezinteresul față de această problemă atât de problematică...
Public articolul de mai jos, în speranța împărtășaniei...

"Am pornit în zorii zilei de 22 martie de la Budapesta spre capitala românilor din Ungaria, adică spre Jula, fără speranțe deșarte, dar cu emoția pe care ne-o trezește mereu un lucru nou. Trenul își urma drumul său spre răsărit, iar dimineața aceasta însorită, la început de primăvară îmi întărea sentimentul că nu poate fi întinată cu nimic.

Între bâlbâieli, șușotiri și ghionturi, de la prezidiu se dirija „ceremonia” și la un moment dat nu mai știam dacă aceasta era realitate sau poate sunt numai spectatorul unei piese de teatru tragicomică. Cu creierul buimăcit de atâtea dăndăneli și trăhăneli, nici nu mai știam ce să cred: poate o mașină a timpului defectă m-a aruncat într-un spațiu temporal trecut, cunoscut numai din cărți, deși eu aș fi preferat să călătoresc în viitor.

Dar am revenit brusc în prezent atunci când „spuma” comunității românești, care era în majoritate, a votat ca jurământul de deputat să fie rostit în limba maghiară, în cor sau mai bine zis în spirit gregar. Nici nu s-au risipit bine jurămintele: „minden igyekezetemmel a román kisebbség anyanyelvének, hagyományainak, kultúrájának a megõrzésén és fejlesztésén fogok fáradozni (adică voi depune toate eforturile pentru păstrarea și promovarea limbii, a tradițiilor și a culturii românești) că din tabăra majoritară s-a propus ca în continuare ședința să se desfășoare NUMAI în limba maghiară (deși fusese și propunerea bilingvă). Bineînțeles, că s-a votat în majoritate pentru limba maghiară și bineînțeles, tot în spirit gregar.

Onorați deputați! Ar fi fost atât de jignitor pentru dumneavoastră, să se audă și grai românesc într-o ședință a reprezentanților românilor din Ungaria? Și, de altfel, nu oricare ședință, ci în cea de constituire a AÞRU!!! Deci nici nu s-a uscat bine cerneala semnăturii de depunere a jurământului, că a și fost încălcat. Iată, deci, soarta școlilor și grădinițelor românești se află pe mâini bune!

Cu un gust amar în suflet am pornit spre casă încercând să refac cu ochii minții și ai sufletului zâmbetul copilului meu de 18 luni, pentru care trebuie să-mi recapăt puterea de a spera. M-am gândit la faptul că primul său cuvânt în limba maternă a fost „apă”, un cuvânt magic, în jurul căruia se ordonează gândurile lui, pe care îl rostește de foarte multe ori pe zi. Poate ar trebui să ne întoarcem la puritatea și înțelepciunea copiilor (bineînțeles fără să intrăm în mintea copiilor) sau măcar din când în când să privim direct în ochii lor, fără să roșim, asta însemnând că nu i-am trădat.

Nu știu câtă apă ar trebui ca să spele rușinea și durerea simțită în această zi, cert este că dincolo de victoriile sau înfrângerile noastre, vine o zi în care cu toții suntem egali și va trebui să ne gândim ce rămâne în urma noastră.

Ne aflăm în postul Sfintelor Paști și iată că am asistat la crucificarea limbii române. Dar pentru că suntem credincioși iar pentru noi aceste sărbători nu înseamnă numai ouă roșii, ospățuri și petreceri, noi credem și în Învierea limbii române!

Gabriela Enea-Elekes"

Articol apărut în numărul din 30 martie 2007 în revista Foaia Românească, www.foaia.hu , la pagina 5/Evenimente/Opinia Cititorului