Mă rușineaza numai gândul că am fost naivă, că am crezut. Dar ce altceva puteam să fac în acel moment, decât să cred. Vin dintr-o familie unde o mamă pregătea prăjituri duminica, unde exista înțelegere, unde cuvintele aveau un sens, de cele mai multe ori cel din DEX. Dacă mă împiedicam, întotdeauna aveam parte de un plasture pe genunchi, iar mâncărimile sentimentale nu existau. Toate erau constante. Acum, pun la îndoială întreaga mea ființă. Am crezut intr-un om care avea numai înfățișarea unui om, în rest, interiorul era Everestul răului: egoism, lașitate, minciună, ipocrizie, toate la un loc.
Duminicile petrecute în familie,cu toții, strânși la masa din bucătarie, îmi par străine și mult îndepărtate. Orice aș face nu mai pot reveni la ceea ce a fost. Tot aud zăngănitul clopotelor de la înmormântarea mea. Ziua aceea în care mi-am deschis sufletul a fost ziua în care am murit.
Ce ușor este să te prostituezi, cunoști fluxul și refluxul și oricât de adâncă ar fi apa, nu te îneci atât de ușor. Dar să-ți deschizi sufletul în fața unui coate goale, care la rândul lui posedă un suflet, dar unul provenit dintr-o magherniță, înseamna tot prostituție. Flux si reflux, apă adâncă, mulți înecați, iar valurile care niciodată nu se sparg de același mal.
Și totuși am suferit moartea. Îmi priveam oasele despuiate de carne, ochii vineți și sufletul mâhnit. Merita oare să mor, să plătesc pentru toate răutățile lumii, să mă dezintegrez doar pentru că am crezut?
După o vreme m-am trezit din coma sentimentală, așa zisa moarte. Viața mea se derula înainte, cu dureri de cap, cursuri îngrozitor de plictisitoare, nervozitate premenstruală, toate facându-mă conștientă de existență. Uitasem cu desăvârșire dorința mea de extincție, iar recăpătarea identității a fost o adevărată binecuvântare. Mi-am schimbat rezidența, look-ul, m-am descotorosit de toate vechiturile inclusiv de papagalul acela infatuat, cu substrat de fanfaron, care se credea și mare cuceritor.