-Te gândești la public când te apuci să scrii ceva?
-Da, mă gândesc tot timpul, tot timpul…și mă ard gândurile astea nenorocite. Cât de greu e să creezi…
-Dar tu nu creezi…
-Da, știu, totul a fost creat dinainte. Eu trebuie doar să sufăr. Totul exista înainte ca eu să vin în camera. În această cameră ascunsă, înspăimântătoare, această cameră pe care o iubesc și o detest în același timp.
-De ce se întâmplă fenomenul ăsta cu tine?
-Pentru că în mine trăiesc doua forțe. Tot timpul, tot timpul astea două forțe se hăituiesc una pe alta, prin pădure, ca doi vânători iscusiți, care se caută unul pe altul să se omoare.
-De ce vor să se omoare?
-Pentru putere. Dar încă nu sunt îndeajuns de matur pentru a vorbi despre asta. Iată, văd pădurea, pădurea aceea verde, care, deși adăpostește vânătoarea celor doi, mă liniștește atât de puternic în clipele de deznădejde.
-De ce de deznădejde?
-Pentru că există Diavolul. Dar stai, oprește-te, lasă-mă să-ți povestesc despre astea două forțe. Tu nu știi ce putere au ele. Nici măcar nu bănuiești. Cunosc oameni ca tine, niciunul nu credeți în asta, uneori am impresia că 98% dintre oameni sunt ca tine.
-Cum adică, sunt ca mine?
-Trăiesc ca tine. Nu pot să-ți explic mai mult. A trăi e verbul cel mai profund din câte există. Cu el poți explica și iubirea și ura.
-Parcă voiai să-mi povestești.
-Da, să-ți spun. M-am luat cu vorba și am deviat cu pasul, am ieșit din pădurea fermecată, pădurea pe care am visat-o de atâtea ori, ca fiind ceva bun, dar cu fond rău.
-Cine va invinge, până la urmă?
-Acum, în momentul ăsta, pot să-ți răspund următoarele lucruri, dar, atenție: pot să-ți răspund numai și numai pentru că există adevăruri circumstanțiale, ca și cum te-ai scula dimineața , când nu ești sigur pe tine, de ceea ce simți și de ceea ce trăiești, și ești marcat profund de vedeniile locurilor în care te-au purtat anumite profunzimi, mai mult sau mai puțin complicate, dar nu mai poți să le retrăiești pentru că ele se pot trăi numai și numai în vis, în starea aia de comă. Da, să revin: m-ai întrebat cine va fi învingătorul, relația dintre cel care trasează pe hârtie niște semne prin care încearca să-și exprime sentimentele lui față de ceea ce este viu și cel care încearcă să găsească în aceste hieroglife un răspuns (răspuns la ce, mă vei întreba. Am să-ți răspund: molcom, fără grabă, deși multe lucruri pe lume mă fac să mă simt înspăimântător de nerăbdător. Răspuns la întrebări chinuitoare sau continuări ale anumitor bucurii, de-abia începute sau pe cale să se stingă) Învingătorul…hmmm…învingătorul. Să ne gândim. Nu pot să reflectez acum atât de profund. Deocamdată, aștept. Totuși, să nu uit: nu mi-a plăcut cuvântul”public”, și nu pot să suport distanța asta...