Creshtea…..shi parca asta o durea
Vroia sa fie mica,sa-i para viatza iar senina,
Sa fie totul iar un joc.
Din ochii ei curse o lacrima.
Se uita in sus parca intraband….unde eshti Doamne ?
Unde eshti cand am nevoie de tine ?
Statu asha cateva secunde apoi o lacrima ii cazu pe obraz. Ishi cobora privirea catre podea
Shi incepu sa planga.Se simtze parasita,singura,vulnerabila in fatza vietzii.Acum nu mai era doar puiul mamei….acum ea era un om….un om trist.Vroia sa zambeasca,sa rada,sa fie fericita.ishi ridica ochii shi se uita in jurul ei.Aceashi copaci,aceleashi garduri parca ii pareau reci,straine…parca nu mai erau locurile unde se juca ea,parca nu mai erau prietenii ei.Acum erau doar niste lucruri.Vroia sa fie din nou copil !Ce ushoara ii parea viatza atunci… !Se auzi un falfait de aripi.Ishi ridica privirea shi vazu un porumbel alb ce zbura exact pe deasupra ei. Era superb in zborul lui….Atunci shtiu ca trebuie sa continue…trebuie sa lupte. Ca Dumnezeu e acolo pt ea shi ca ea o sa reusheaska sa fie o invingatoare in lupta cu viatza. Deodata se shterse la ochi shi pe chipul ei aparu un zambet timid ca un rasarit de soare. Ishi aranja bluza shi pleka.Nu era important unde mergea ci simplul fapt ca mergea,ca mergea cu capul sus shi ca Zambea !