ă î â ș ț Ã Î Ș Þ

Ninge ușor peste oraș, aproape că fulgii se topesc în adierea crivățului
smalțuit dar instetic de dur pe fețele trecătorilor.
Stau dincolo de oglindă privind orașul celibatar cu sufletul undeva între "acasă" ce nu l-am gasit și "străine locuri" ce mă joacă pe degete dintr-un
exces de luciditate.
Din când în când zgomotul de saltimbanc al autobuzelor mai scoate din amorțeală monotonia geamurilor artificiale și somnul de dupa-amiază al secolului XI!
Mă întreb cine a avut curajul să ducă la morgă iubirea dintr-un oraș în care zidurile sunt paradoxal de sentimentale?!
Nu mai e nimeni să se mai mire de tocurile inalte,s -a închis la covrigărie,
iar la intersecție doi indragostiti își dau prioritate la trecerea de
pietoni...
Caut măcar un câine vagabond, imagine fidelă în care să-mi
ascund sentimentele dar nici cutii nu mai sunt, nici tomberoanele nu mai apar atât de familiare ...
Sunetul sec al unui claxon sparge visarea și cioburile provoacă șuieratul unui vechi ibric să răstoarne pe o față palidă o picătură de apă căruia etimologii îi spun "lacrimă".