Fusta de țigancă se mișcă haotic în dansuri păgâne, se rotește energic in cercuri frânte și-și schimbă sensul de rotație tot atat de brusc pe cât a început să se miște. Mii de culori, toate țipatoare în lumina soarelui sunt șterse în umbră, ascunse de aparență. Atâtea fețe. Oricum se întoarce vezi altă față ascunsă de altă față și altă față ascunsă de altă față și altă față.... Câte fire, câte drumuri, nu ascunde o fustă? Din câte căi nu este clădită o viață? Te joacă, te învârte amețitor, epuizant?
Oameni- pete de ulei șterse de praful timpului sau doar înlocuite de alte pete de ulei, mai noi. De ce ulei? Pentrucă existența unei vieți, fie ea si efemeră, este ștearsă cu greu sau chiar nu poate fi ștearsa din memoria vieții universale. Un om trăieste o fărâmă de timp, până când fusta este spălată sau pătată din nou.
Vântul lovește fusta, o mângâie, o alintă, o redresează violent și pata stă pe ața ei sau mișcând ața ea îsi schimbă esența inițială.
Dar cum sunt atâtea fuste câte țigănci sunt, oare noi în care viață din viață ne trăim vița?