In rolurile principale:
Printesa Papadie-eu
Printesa Castanie-Dsoara dimpotriva

A fost o data ca niciodata, intr-o zi de primavara cand pasarelele ciripeau si vantul n-avea astampar si rasucea rufele de pe sarma distragandu-i atentia povestitoarei, a fost o data un imparat care avea doua fete.
Una era balaioara , plapanda si cam cu capul in nori, cealalta avea un par lung si castaniu numai inele si cam dracoasa de felul ei. Si pentru ca imparatul isi dorise prea mult un baiat care sa il urmeze la tron, isi daduse fiicele in grija unei slujnice de nadejde. Si nici ca a mai vrut sa auda de ele.

Si crescusera cele doua fete departe de curtea imparatului, intr-o casa simpla, la o margine de satuc. Asa ca Printesa Castanie devenise o bucatareasa de neintrecut, maiastra in manuirea lingurilor, polonicului, mirodeniilor si prepararea bucatelor. Cand nu era trebaluind in bucatarie, o puteai vedea calarindu-l pe Soimu cel negru, cal nazdravan dar cam incapatanat, care uneori se oprea in loc si nu mai pornea pana Printesa Castanie nu-i spunea o poveste.
Defecte:
1.punea prea mult piper.
2. pentru ca avea mana cam grea, nu putea sa sparga ouale usor in doua, ci le zdrobea – din cauza asta nu invatase, nici pana in clipa povestii noastre, sa faca prajituri sau maioneza.

Printesa Papadie era recunoscuta in tot satul si dincolo de el pentru gradina ei plina de flori rare si parfumate, iar seara obisnuia sa le brodeze pe camasi albe pe care apoi le vindea in targ. Era vestita pentru impunsaturile minuscule din care facea desene miraculoase pe orice tesatura si pentru ca folosea, in orice spunea, diminutive. Cateodata scria poezii.
Defecte:
1. Nu puteai sa te certi deloc cu ea.
2. pentru ca graiul ei era un neintrerupt alint de diminutive, lucrurile din jurul ei se faceau cateodata mici-mici si dispareau. Imaginati-va consternarea taranilor carora le spunea “vaaaai, ce draguta casuta” si-i lasa in drum cu o casuta de jucarie!

Toate bune si frumoase in poveste , atat doar ca cele doua fete ajunsesera la varsta maritisului.
-Auzi, surioaro, zise Printesa Castanie, crezi ca tatal nostru are de gand sa ne gaseasca vreun sot? Ca eu una m-am saturat sa n-am cu cine chiui pe dealuri – ca de tine, zau, mi-e drag, dar nu-ti ies decat triluri de pe buze. Hai, nu suspina, doar nici tu nu vrei sa ramai pe veci cu mine sa-mi reciti la batranete ode.
- Prin imparatie nu umbla nici un zvon, spuse Printesa Papadie, tot timpul la curent cu ce se petrece, ca era la curte sau pe ulitele satului, nu avea importanta. Teama mi-e ca ramanem prinsete batrane. Si pana acum asa ceva inca nu s-a mai vazut! Ce rusine pentru povesti!
- Eu zic sa plecam singure-n lume si sa ne gasim cate-un voinic! Si cu asta, basta! (avea un tic verbal).
-Al meu as vrea sa fie inalt si subtirel, cu ochii albastri si sa imi scrie cate o poezie in fiecare seara, suspina balaioara.
Apriga, cealalta batu din picior:
-Al meu vreau sa fie aprig si tepos, sa mergem in fiecare zi la vanatoare si seara sa nu-mi cada lat!
De teama sa nu se lase prea mult prada visarii si sa uite de plan, Printesa Castanie urca sari pe Soimu si o trase si pe Printesa Papadie-n sa.
Si acum la drum!
Si mersera si mersera peste dealuri , munti si vai de-a valma fara oprire pana au ajuns la padurea-vrajita-din-orice-poveste.
-Am auzit eu ca aici sade o vrajitoare care iti poate indeplini orice dorinta, cu o singura conditie: sa ii slujesti o zi intreaga si ea la sfarsit sa fie multumita.
-Atunci acolo e de noi: frumoase suntem, harnice(!) asemenea, la toate avem indemanare si nimeni nu mai e ca noi sub soare.
Radeau amandoua indreptandu-se spre cocioaba tare darapanata apartinand cotoroantei.
Aceasta le masura din cap pana in varful botinutelor (ptiu! Asta de la Papadie mi se trage!) si apoi incuviinta.
-Pana deseara vreau sa fie de mancare, casa lucitoare si gradina in plina floare.
Ca daca nu e vai si amar, supararea-mi n-are hotar!
Dorinta ioc nu-ndeplinesc, ci de plete va chelesc!

Uimite de inclinatia vadita a uracioasei de a vorbi in versuri s-au apucat de treaba.
Toata ziulica a muncit Printesa Castanie in bucatarie, a lustruit, a aranjat, focul ardea in cuptor neincetat ( ptu , m-am molipsit si eu ).Cât despre Prințesa Păpădie s-a apucat și a săpat, a semănat semințe de flori cum numai ea avea, de creșteau într-o zi cât într-un anotimp doar de dragul ei.
Atât că zgripțuroaica nu prea avea de gând să le îndeplinească dorințele și plănuia să le pună bețe în roate. Aruncă un pumn de nisip în crăticioarele forfotitoare, apoi se furișă în grădina unde smulse toți bobocii de trandafir, înlocuindu-i cu niște scaieti.

De afară se simțeau miresmele mâncărurilor. Pe masă: supă de dovlecel mai aurie decât bănutul soarelui, friptura rumenită la cuptor, alături de felii de ruladă de carne, legume coapte, salată proaspătă, plăcintă de mere de ți se topea în gură… Cât despre grădină? Se revărsase acolo toată frumusețea primăverii: ghiocei, brândușe, narcise , lalele, liliac si toți pomii în floare.

Nu mai era mult și vrăjitoarea se va întorce de la treburile ei. Prințesa Castanie gustă pentru ultima dată din bucatele ei și.. simți ceva ciudat între dinți…
-Nu se poate, nu putem pierde după ce am muncit atât.
Și căutându-se prin buzunare, scoase ingredientul ei secret: o legătură de busuioc. Și frământându-i frunzele între degete le lăsă să cadă în mâncăruri schimbându-le gustul imediat. Cât despre Prințesa Păpădie, în lacrimi smulgea ghimpii crescuți peste florile ei. Și atunci ceru ajutor iederei ce îi învălui pe toți într-o mantie de verde ascunzîndu-i privirilor.

Gustă vrăjitoarea din toate și oricât ar fi vrut ea ca fetele să piardă, bucatele erau delicioase, casa curată și grădina o feerie. Așa că le spuse:
-Mergeți voi două în grădină și aduceți-mi fiecare prima crenguță ce vi se agață în păr. În schimbul lor veți primi fiecare câte un soț pe măsură.

Prințesa Castanie se întoarse cu o crenguță de măr roșu, iar Prințesa Păpădie cu una de măr alb și, cât ai clipi, de-a dreapta și de-a stânga fetelor apărură doi prinți ca în visele lor.




În momentul ăsta eu ar trebui să mă urc pe o șa și să vă mai spun câte ceva . În mod normal, cele două prințese și-ar lua făt-frumoșii de mâna și s-ar îndrepta spre împărat pentru a cere binecuvântarea. Numai că fiind două fete cucuiete, care până acum și-au arătat doar îndemânarea la cele casnice nu și istețimea, nu se pot căsători chiar atât de ușor cu niște flăcăi răsăriți din pământ din iarbă verde vorba ceea. Ei trebuie puși la încercare mai întâi, doar ce credeați? Dar asta e altă poveste pe care, poate mai târziu, o voi țese.