"De ce te-am chemat azi? Vreau sa te rog sa scrii ceva, Adi. Sa scrii o poveste, tot iți plac ție poveștile, iar eu in clipa de față am nevoie de cineva sa scrie o poveste. Cum eu nu pot sa o scriu, am nevoie de cineva care știe cât de cât ce a fost și care să poată privi din afară. Crezi ca poți face lucrul ăsta?"

M-am uitat la el, zâmbind superior și spunând răutăcios ca râde de mine dacă ar fi avut de gând să creadă ca eu aș fi vrut să scriu povestea dintre el și Mirela. Nu vroiam; ce rost avea sa mă implic într-o poveste terminată, fără rost și fără nici un pic de imaginație din partea mea? Eu și... ea îi adusesem împreună, însă nu era meritul meu decât mult prea puțin pentru faptul ca erau împreună. Am vrut chiar să îi despart, poate pentru interese proprii; nu o vroiam eu pe Mire, în nici un caz, dar îl vroiam pe el lângă altcineva... Dar atunci erau alte vremuri, alte situații. Mă gândeam și atunci când îmi spunea el că vrea să îi scriu eu povestea: "Păcat! Îi vedeam împreună până la bătrânețe alături de proprii copii și copii acestora. Fericiți și cuprinși de acea... liniște pe care nu mulți oameni o simt și pe care puțini o au după ce au trecut prin viață."

"Și ce te face să crezi ca o voi scrie cum vrei tu?"

"Cine a zis ca vreau să o scrii într-un anumit fel? Nu cred că am cerut ceva vreau doar să scrii tot ce înțelegi tu din povestea asta, vreau să scrii despre tot ce iți voi povesti, despre... (zâmbise privind pierdut prin mine) ea. Vreau să crească mai departe, vreau sa fie fericită, vreau ca undeva în timp să citească lucrul acesta, povestea asta scrisă de tine și să știe cât de mult am iubit-o atunci când eram tineri și plini de nebunia și energia specifica vârstei aceleia. Vreau sa citească restul lumii despre ea, vreau o cunoască toți și să afle întreaga lume cât de mult am iubit-o, să știe toți ceea ce ea știa atât de bine, să îmi împărtășesc sentimentele tuturor, fără să mi se ceară vreun răspuns la întrebările "De ce fac asta?" sau "Pentru ce fac asta?" "

"Și poate că faci lucrul asta și pentru ea..."

A stat și m-a privit un pic, cu ochii la fel de umezi ca al unui pui de pisic, privind și cerând de mâncare (ce vreți? eu mă distram de seama lui și în vremea aceea cum m-am distrat pe seama lui multa vreme în liceu și după.) Rămas într-un fel fără răspuns. "Poate că e și asta... Mai știi? Nu ești singurul care cunoaște arta disimulării, și nu ești nici singurul care să știe să se joace, doar am învățat lucrul asta de la maestru." (zâmbea, si pe buna dreptate, contribuisem la... ceea ce era el acum) "Oricât de mult mi-o doresc înapoi, Adrian, știu cât de mare ar fi greșeala să fac lucrul asta. Știu ca ne-am schimbat, stiu ca era timpul sa treaca si oricat de mult mi-as dori sa o am din nou, ar fi doar un mod de a ne rani reciproc in clipa de fata. Dumnezeule, numai eu stiu cat de mult mi-o doresc inapoi, numai eu stiu cat de mult poate sa doara, insa pentru ea, numai pentru ea am sa las sa se intample ce isi doreste. Nu pot sa o oblig sa faca un lucru pe care nu si-l doreste. Mi-a ramas totusi ceva... mi-a ramas prietenia ei si poate ca e de-ajuns pe moment. Nu stiu daca as putea cere mai mult in clipa de fata, nu stiu daca imi e permis. Si totusi as merge pana in Iad si inapoi doar ca sa o fac sa se intoarca la mine. Insa niciodata nu am sa pot sa trec peste ceea ce ea isi doreste. Poate ca am facut-o; oricine greseste pana la urma, insa fiecare greseala pe care am facut-o acum platesc pentru toate..."

"Puiule, esti un pui mic? Stiai asta, nu?" Era modul nostru de a ne... alinta; aveti dreptul sa radeti, pe toti ne schimbase o singura persoana, insa povestea ei nu isi are locul aici. Poate alta data, poate undeva in timp voi avea si eu puterea sa imi deschid si eu sufletul in fata marelui public cititor, si sa imi spun povestea. Pe moment insa, raman doar scriitorul, creatorul. "Presupunand ca accept. Si presupunand ca tu nu vrei nimic altceva decat sa iti faci povestea publica; te mai intreb o data, de ce nu o scrii tu? De ce sa o scrie altcineva?"

A zambit mai mult decat amuzat, nici eu nu il priveam si nu il luam in serios inca. "Cat de bine ma cunosti? Cat de bine am stiut eu sa scriu pana acum? Aha... Acum iti stii raspunsul."

"Si chiar vrei sa povestesti tot? Nu iti e teama de reactia ei legata de..."

"Legata de ce? Ai intarziat un pic cu intrebarea asta, iar raspunsul este... Da! Stie deja! Stie deja mult mai mult decat as fi vrut vreodata sa ii spun, insa nu mai mult decat ar fi trebuit sa stie. Ciudat raspuns, nu-i asa? Stie adevarul. L-a stiut la timpul potrivit, si i l-am spus doar din dorinta de a fi sincer cu ea tot tipul."