Pe față-mi încremenește-un rânjet forțat până-n eternitate! Râsul apare strident când încercăm să mințim mai natural.
Te știu, mă știi, ne cunoaștem. De ce mai încercăm să ne mințim?
Te ascunzi în tăcerea vorbelor mele. Mă complac în indiferența zilelor tale. Ne atrage lumea, ne desparte viața. Totul ar fi altfel dac-am învăța să privim în față.
Te sustrage vieții curiozitatea… Te tentează azi ce-ai uitat de ieri. Te paște uitarea în fiecare zi ce vine…
Te ascultă viața cum irosești clipa, te ascunde inima când ieși învingător. Te așteaptă iubita când ai obosit de-atâta luptă cu minciuna împotriva dreptății…
Se uită spre mare clipa de uitare. Se așteaptă luna în fiecare noapte pustie. Se vede lumina ochilor tăi în fiecare rază de soare. Se așterne noaptea peste fiecare pleoapă de-a mea plină de uitare.
Se prepară viața c-un strop de bucurie. Se așteaptă clipa întoarsă spre tine. Se aude noaptea ce are să vie… Se ascultă ploaia, care vine… vine… Te aud pe tine…
Sunetul se aude cât mai mut și mai departe. Răceala picură lacrimi de foc în soare.
Voce ta se stinge în fiecare noapte. Cuvântul meu se aude mai tare cu fiecare chemare…
Noapte bună!