agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-07-18 | [This text should be read in romana] | Submited by Antal Adrian
Ochii lui Jonathan Quell se încrețiră îngrijorați în spatele ochelarilor fără rame, când se năpusti pe ușa pe care scria "Director general".
ÃŽmpinse pe birou hârtia mototolită în mâini È™i spuse gâfâind: ― Uită-te la asta, È™efule! Sam Tobe își molfăi trabucul dintr-o parte în alta a gurii È™i se uită. ÃŽÈ™i duse mâna la falca nerasă È™i se frecă de-a lungul ei. ― La dracu', explodă el. Ce tot spun ăștia? ― Spun că am trimis cinci roboÈ›i AL, explică Quell, cu totul de prisos. ― Noi am trimis È™ase, spuse Tobe. ― Sigur, È™ase! Dar la ei au ajuns doar cinci. Ne-au transmis seriile È™i AL-76 lipseÈ™te. Scaunul lui Tobe se rostogoli pe spate, când acesta își săltă trupul mătăhălos È™i se năpusti pe ușă, de parcă ar fi fost pe patine cu rotile. Abia după cinci ore ― timp în care fabrica a fost răvășită, începând de la halele de asamblare până la camerele de vid, iar fiecare din cei două sute de angajaÈ›i a fost trecut prin ciur È™i prin dârmon ― un Tobe asudat È™i ciufulit trimise un mesaj de urgență la uzina centrală din Schenectady. Iar la uzina centrală avu loc o explozie bruscă, aproape de panică. Pentru prima oară în istoria CorporaÈ›iei de RoboÈ›i È™i Oameni Mecanici din Statele Unite, un robot evadase în lumea exterioară. Nu era numai faptul că legea interzicea prezenÈ›a oricărui robot pe Pământ în exteriorul unei fabrici autorizate a corporaÈ›iei. Legile puteau fi oricând adaptate. Mai importantă era afirmaÈ›ia făcută de unul dintre cercetătorii matematicieni, El spusese: ― Robotul a fost creat pentru a acÈ›iona un dezintegrator pe Lună. Creierul lui pozitronic a fost echipat pentru mediul lunar È™i numai pentru mediul lunar. Pe Pământ el va recepÈ›iona o infinitate de impresii senzoriale pentru care nu a fost deloc pregătit. Este imposibil de spus care vor fi reacÈ›iile lui. Repet, imposibil. Și È™i-a È™ters cu dosul mâinii fruntea, brusc îmbrobonată de sudoare. ÃŽntr-o oră, spre fabrica din Virginia pornise un stratoplan. InstrucÈ›iunile erau simple PuneÈ›i mâna pe robotul ăla! Și repede! *** AL-76 era uimit! De fapt, uimirea era singura impresie pe care o reÈ›inea delicatul lui creier pozitronic. ÃŽncepuse când se trezise în aceste împrejurimi ciudate. Cum ajunsese aici, nu mai È™tia. Totul era confuz. Sub picioare era verde È™i împrejurul lui se ridicau bare maronii, cu mai mult verde la vârf. Iar cerul era albastru, acolo unde ar fi trebuit să fie negru. Soarele era cum trebuie, rotund, galben È™i fierbinte ― dar unde era solul prăfos din piatră ponce; unde erau craterele circulare, uriaÈ™e È™i stâncoase? Era doar verde dedesubt È™i albastru deasupra. Sunetele din jur erau toate ciudate. Trecuse prin apă curgătoare, care-i ajunsese până la mijloc. Era albastră, rece È™i udă. Și când a trecut pe lângă oameni, cum s-a întâmplat câteodată, aceÈ™tia erau fără costumele spaÈ›iale pe care ar fi trebuit să le poarte. Când l-au văzut, au È›ipat È™i au fugit. Un om îndreptase o armă spre el, iar glonÈ›ul îi È™uierase pe lângă cap ― apoi omul fugise È™i el. N-avea idee cât timp hoinărise, înainte de a nimeri, în sfârÈ™it, la baraca lui Randolph Payne, aflată în pădure, la două mile depărtare de oraÈ™ul Hannaford. Randolph Payne în persoană ― cu o È™urubelniță într-o mână, cu o pipă în cealaltă È™i cu o rablă de aspirator între genunchi ― stătea pe vine în faÈ›a uÈ™ii de la intrare. ÃŽn acel moment Payne fluiera, căci își simÈ›ea inima uÈ™oară când se afla în baraca lui. Avea o locuință mai respectabilă în Hannaford, dar acea locuință era ocupată, în foarte mare măsură, de soÈ›ia lui, lucru pe care-l regreta în tăcere, dar cu sinceritate De aceea probabil că avea o senzaÈ›ie de uÈ™urare È™i libertate când se putea retrage la "cuÈ™ca lui de câini, specială, de lux", unde putea să fumeze liniÈ™tit È™i să-È™i vadă de îndeletnicirea lui preferată, repararea obiectelor de uz casnic. Nu era cine È™tie ce hobby, dar uneori venea cineva cu un aparat de radio sau cu un ceas deÈ™teptător, iar banii pe care-i primea pentru că le meÈ™terea măruntaiele erau singurii care nu trecuseră vreodată, unul câte unul, prin mâinile grijulii ale zgârcitei de nevastă-sa. Aspiratorul ăsta, de exemplu, i-ar aduce pe puÈ›in È™ase monede de zece cenÈ›i. La gândul ăsta începu brusc să cânte, își ridică privirea È™i, tot brusc, începu să asude. Cântecul i se frânse, ochii i se bulbucară È™i transpiraÈ›ia deveni mai abundentă. ÃŽncercă să se ridice ― ca pregătire pentru a o rupe la fugă ― dar nu-È™i putu convinge picioarele să-l asculte. Și atunci AL-76 se aÈ™eză pe vine lângă el È™i zise: ― Spune-mi, de ce au fugit toÈ›i ceilalÈ›i? Payne È™tia foarte bine de ce au fugit toÈ›i, dar bolboroseala care îi ieÈ™i din diafragmă nu dovedea asta. ÃŽncercă să se îndepărteze uÈ™or de robot. AL-76 continuă, pe un ton ofensat: ― Unul chiar a tras în mine. PuÈ›in a lipsit să nu-mi zgârie placa de la umăr. ― T-trebuie să f-fi fost nebun, se bâlbâi Payne. ― Se poate. Tonul robotului deveni mai confidenÈ›ial: ― Ascultă, ce e în neregulă cu toate astea? Payne privi cu iuÈ›eală în jur. ÃŽi dădu prin cap că robotul vorbea extraordinar de blând pentru cineva atât de greoi È™i dezgustător de metalic la prima vedere. ÃŽi mai veni în minte că auzise undeva că roboÈ›ii erau mental incapabili să facă rău oamenilor. Se relaxă puÈ›in. ― Nimic nu e în neregulă. ― Nu zău? AL-76 îl fixă acuzator: ― Tu eÈ™ti în neregulă. Unde È›i-e costumul spaÈ›ial? ― N-am aÈ™a ceva. ― Atunci, de ce n-ai murit? Asta-i tăie respiraÈ›ia lui Payne: ― Păi, nu È™tiu. ― Vezi, zise robotul triumfător, e ceva în neregulă cu toate astea. Unde este Muntele Copernic? Unde e StaÈ›ia lunară 17? Unde este dezintegratorul meu? Vreau să încep lucrul, trebuie s-o fac. Părea tulburat È™i vocea îi tremură când continuă: ― De patru ore mă învârt, încercând să găsesc pe cineva care să-mi spună unde e dezintegratorul meu, dar toată lumea fuge. Acum, probabil că am rămas în urmă cu graficul, iar È™eful de secÈ›ie se va face foc. Mare belea. Payne se dezmetici uÈ™or din zăpăceala în care se afla creierul lui È™i spuse: ― Ascultă, cum È›i se spune? ― Numărul meu de serie este AL-76. ― Bine, pentru mine ajunge Al. Acuma, Al, dacă tu cauÈ›i StaÈ›ia lunară 17, asta este pe Lună, înÈ›elegi? AL-76 încuviință îndelung din cap: ― Sigur. Dar am căutat-o... ― Dar asta e pe Lună. Aici nu suntem pe Lună. Era rândul robotului să nu mai înÈ›eleagă nimic. ÃŽl contemplă îndelung pe Payne È™i spuse încet: ― Cum adică, nu suntem pe Lună? BineînÈ›eles că suntem pe Lună. Fiindcă, dacă nu suntem pe Lună, atunci unde suntem, hai? Ia spune. Payne scoase un sunet ciudat din gâtlej È™i respiră adânc. ÃŽndreptă un deget către robot È™i-l împunse: ― Ascultă, spuse ― apoi îi trecu prin cap ideea genială a secolului È™i sfârÈ™i cu un "Uau!" gâtuit. AL-76 îl fixă critic: ― Ãsta nu e un răspuns. Cred că am dreptul la un răspuns civilizat, dacă am pus o întrebare civilizată. Payne nu asculta. Continua să se minuneze de sine însuÈ™i. De ce, era simplu ca bună ziua. Acest robot era construit pentru Lună È™i scăpase cumva pe Pământ. BineînÈ›eles că totul era de-andoaselea, de vreme ce creierul lui pozitronic era adaptat numai la mediul lunar, ceea ce făcea ca imaginile pământeÈ™ti să fie cu totul lipsite de sens pentru el. Și acum, dacă ar fi putut reÈ›ine robotul aici... până când ar lua legătura cu cei de la fabrica din Petersboro. Păi, roboÈ›ii costau bani. Cel mai ieftin costa 50.000 de dolari È™i auzise odată că unii valorau milioane. ÃŽnchipuie-È›i ce recompensă! Doamne, oh, Doamne, închipuie-È›i ce recompensă! Nici măcar o fărâmiță de bucățică de bănuÈ› pentru Mirandy, naiba s-o ia! Se ridică în sfârÈ™it în picioare. ― Al, spuse el, eu È™i cu tine suntem amici! Prieteni! Te iubesc ca pe fratele meu. ÃŽi întinse mâna: ― Dă mâna! Robotul absorbi mâna oferită într-o labă metalică È™i o strânse uÈ™or. Nu prea înÈ›elegea. ― Asta înseamnă că-mi spui cum să ajung la StaÈ›ia lunară 17? Payne fu puÈ›in încurcat: ― N-nu, nu chiar. De fapt, îmi placi atât de mult, încât aÈ™ vrea să stai aici cu mine, un timp. ― A, nu, nu pot face asta. Trebuie să încep lucrul. ÃŽÈ™i clătină capul: ― Cum È›i-ar plăcea să nu-È›i îndeplineÈ™ti norma oră de oră È™i minut de minut? Vreau să muncesc. Trebuie să muncesc. Payne se gândi cu acreală că nu se discută gusturile È™i spuse: ― Bine, atunci. Să-È›i explic ceva ― asta, pentru că văd că eÈ™ti o persoană inteligentă. Am instrucÈ›iuni de la È™eful tău de secÈ›ie, iar el vrea ca eu să te È›in aici câtva timp. De fapt, până când trimite după tine. ― Pentru ce? întrebă AL-76 bănuitor. ― Nu pot să-È›i spun. E secret de stat. ÃŽn sinea lui, Payne se ruga cu ardoare ca robotul să înghită aÈ™a ceva. Unii roboÈ›i erau inteligenÈ›i, È™tia, dar ăsta părea un model mai vechi. ÃŽn timp ce Payne se ruga, AL-76 medita. Creierul robotului, adaptat pentru mânuirea unui dezintegrator pe Lună, nu se simÈ›ea la largul lui când era antrenat în gândirea abstractă, dar, de când se rătăcise, AL-76 găsea că procesul său de gândire devenise mai ciudat. Următoarea sa remarcă fu aproape subtilă. Spuse, cu viclenie: ― Cum îl cheamă pe È™eful meu de secÈ›ie? Payne înghiÈ›i în sec È™i gândi iute. ― Al, spuse el cu un aer îndurerat, mă jigneÈ™ti cu neîncrederea ta. Nu pot să-È›i spun numele lui. Copacii au urechi. AL-76 inspectă cu indiferență copacul de lângă el È™i spuse: ― Nu au. ― Știu. Ceea ce vreau să spun este că peste tot sunt spioni. ― Spioni? ― Da. Știi tu, oameni răi, care vor să distrugă StaÈ›ia lunară 17. ― Pentru ce? ― Pentru că sunt răi. Și vor să te distrugă pe tine, È™i de aceea trebuie să stai aici un timp, ca să nu te găsească. ― Dar... dar trebuie să găsesc un dezintegrator. Trebuie să-mi îndeplinesc norma. ― O s-o îndeplineÈ™ti, o s-o îndeplineÈ™ti, îi promise Payne serios, È™i, la fel de serios, înjură mintea cu o singură pistă a robotului. Or să-È›i trimită unul mâine, da, mâine. Asta îi lăsa destul timp să-i cheme pe cei de la fabrică È™i să pună mâna pe mândreÈ›ea de teancuri verzi de bancnote de o sută de dolari. ÃŽnsă AL-76 deveni È™i mai încăpățânat sub influenÈ›a chinuitoare pe care lumea din jur o avea asupra mecanismului lui de gândire. ― Nu, spuse. Trebuie să capăt acum un dezintegrator. ÃŽÈ™i îndreptă cu greu articulaÈ›iile, sărind în picioare: ― Mai bine l-aÈ™ mai căuta. Payne sări după el È™i înÈ™făcă un cot rece È™i greu: ― Ascultă, È›ipă el Trebuie să rămâi... Iar în mintea robotului pocni ceva. Toată ciudățenia ce-l înconjura se concentră într-un nucleu, explodă È™i lăsă în urmă un creier ticăind, cu un randament mărit în mod curios. Se răsuci spre Payne: ― ÃŽÈ›i spun eu ce facem. Pot să construiesc un dezintegrator chiar aici ― È™i apoi pot să lucrez. Payne făcu o pauză, È™ovăind: ― Eu nu cred că pot să construiesc unul. Se întreba dacă ar fi folosit la ceva să pretindă contrariul. ― E-n regulă. AL-76 aproape că-È™i simÈ›ea circuitele pozitronice umplând tipare noi È™i încercă o voioÈ™ie curioasă. ― Pot să fac eu unul. Aruncă o privire prin coteÈ›ul de lux al lui Payne È™i spuse: ― Ai aici tot ce-mi trebuie. Randolph Payne inspectă vechiturile ce-i umpleau baraca: aparate de radio desfăcute, frigidere fără uÈ™i, motoare ruginite de maÈ™ini, un aragaz stricat, câțiva kilometri de sârmă uzată È™i, una peste alta, cincizeci de tone sau cam pe-acolo de fier vechi de cele mai diverse provenienÈ›e, care l-ar fi făcut pe orice negustor de vechituri să se strâmbe cu dispreÈ›. ― Chiar aÈ™a? spuse el, È™ovăitor. *** Două ore mai târziu, două evenimente avură loc practic simultan. Primul era că Sam Tobe, de la filiala din Petersboro a CorporaÈ›iei de RoboÈ›i È™i Oameni Mecanici din Statele Unite fu chemat la videofon de către Randolph Payne din Hannaford. Era vorba despre robotul dispărut, iar Tobe, cu un mârâit grav, întrerupse legătura la jumătatea convorbirii È™i dădu ordin ca toate apelurile ulterioare să fie îndreptate spre cel de-al È™aselea adjunct al vicepreÈ™edintelui, care se ocupa de butoniere. Nu era un gest necugetat din partea lui Tobe. ÃŽn ultima săptămână, deÈ™i Robotul AL-76 nu mai era deloc în centrul atenÈ›iei, din toată America se revărsaseră rapoarte referitoare la locul unde se afla acest robot. Veneau cam patruzeci pe zi ― de obicei din patruzeci de state diferite. Tobe era grozav de plictisit de asta, ca să nu mai vorbim că era aproape înnebunit din motive obiÈ™nuite. Se vorbea chiar despre o investigaÈ›ie efectuată de Congres, deÈ™i toÈ›i roboticienii È™i fizicienii specialiÈ™ti în matematică demni de stimă de pe Pământ se jurau că robotul nu e primejdios. ÃŽn această stare de spirit, nu era de mirare că directorului general îi trebuiseră trei ore să se liniÈ™tească È™i să chibzuiască de unde È™i până unde acest Randolph Payne înÈ›elesese că robotul era destinat StaÈ›iei lunare 17 È™i că, în consecință, numărul său de serie era AL-76. Acele amănunte nu fuseseră date publicității de către companie. Continuă să chibzuiască aproape un minut È™i jumătate, apoi trecu la fapte. TotuÈ™i, în intervalul de trei ore dintre convorbire È™i fapte, avu loc al doilea eveniment. Randolph Payne, intuind că întreruperea bruscă a discuÈ›iei se datora scepticismului obiÈ™nuit al reprezentantului fabricii, se întoarse la baraca lui cu un aparat de fotografiat. Nu le-ar fi dat mâna să nu ia în consideraÈ›ie o fotografie, iar el ar fi luat plasă dacă le-ar fi arătat originalul înainte ca ei să apară cu banii gheață. AL-76 era ocupat cu treburile lui. Jumătate din conÈ›inutul barăcii lui Payne fusese întins pe două pogoane de pământ, iar robotul stătea în mijloc, pe vine, È™i învârtea lămpi de radio, bucăți de fier, sârme de cupru È™i vechituri de tot felul. Nu-i dădea nici o atenÈ›ie lui Payne care, întins pe burtă, își regla aparatul pentru o poză pe cinste. Și chiar în acel moment dădu colÈ›ul pe drum Lemuel Oliver Cooper, încremenind imediat ce i se înfățișă scena. Motivul venirii lui era, în primul rând, un prăjitor electric beteag, care-È™i luase prostul obicei de a zvârli în afară feliile de pâine, cu convingere, dar pe de-antregul neprăjite. Motivul plecării lui era mai clar. Venise într-o liniÈ™tită È™i destul de voioasă plimbare, într-o dimineață de primăvară. Plecă într-o viteză care l-ar fi făcut pe orice antrenor de alergări de la Universitate să ridice din sprâncene È™i să-È™i È›uguie buzele aprobator. Nu s-a observat nici o reducere a vitezei, până în momentul în care Cooper s-a prăbuÈ™it în biroul È™erifului Saunders, fără pălărie È™i prăjitor, È™i s-a ridicat cu greutate, rezemându-se de perete. Mâini blânde îl traseră în sus È™i timp de jumătate de minut încercă să vorbească înainte de a se fi liniÈ™tit suficient pentru a putea respira ― bineînÈ›eles fără succes. ÃŽi dădură whisky, îi făcură vânt È™i, când reuÈ™i să vorbească, ieÈ™i ceva cam aÈ™a: "... monstru... ÃŽnalt de doi metri... baracă făcută praf... săracu' Rannie Payne..." È™i aÈ™a mai departe. ÃŽncetul cu încetul au priceput povestea lui: cum un monstru uriaÈ™ de metal, de doi metri, poate chiar doi jumate sau trei, se afla lângă baraca lui Randolph Payne; cum Randolph Payne însuÈ™i zăcea pe burtă, un "biet cadavru sfârtecat È™i însângerat"; cum monstrul era ocupat să sfărâme baraca, pur È™i simplu din instinct de distrugere; cum se îndreptase către Lemuel Oliver Cooper È™i cum el, Cooper, scăpase ca prin minune. Șeriful Saunders își strânse centura în jurul mijlocului grăsuliu È™i spuse: ― Ãsta e robotul care a scăpat de la fabrica din Petersboro. Ne-au prevenit sâmbăta trecută. Hei, Jake, iei orice om din È›inutul Hannaford care È™tie să tragă È™i îi lipeÈ™ti o insignă de ajutor de È™erif. ÃŽi aduni aici la prânz. Și fii atent, Jake, înainte de asta treci pe la văduva lui Payne È™i spune-i de nenorocire, dar fă-o cu blândeÈ›e. Se spune că Miranda Payne, fiind obiÈ™nuită cu accidentele, tăcu doar atât cât să se convingă dacă poliÈ›a de asigurare a soÈ›ului ei e la loc sigur È™i să-È™i reproÈ™eze cu asprime prostia de a nu-l fi determinat să dubleze suma, după care izbucni într-unul din acele hohote de durere, prelungi È™i sfâșietoare, care conferă respectabilitate unei văduve. *** Abia după câteva ore, Randolph Payne, fără să È™tie de schilodirea È™i moartea sa îngrozitoare, își examină cu satisfacÈ›ie negativele perfecte. Ca serie de portrete ale unui robot în acÈ›iune, excludeau orice fantezie. Puteau fi intitulate: "Robot contemplând gânditor un aspirator", "Robot punând cap la cap două fire", "Robot mânuind o È™urubelniță", "Robot demontând cu furie un frigider" È™i altele. Fiindcă nu-i mai rămânea decât să realizeze copiile propriu-zise, ieÈ™i de după draperia camerei obscure improvizate, pentru o È›igară È™i o vorbă cu AL-76. Făcând aceasta, era absolut neÈ™tiutor că pădurile din împrejurimi forfoteau de fermieri nervoÈ™i, înarmaÈ›i cu orice, de la niÈ™te relicve de puÈ™ti până la mitraliera portabilă pe care o ducea È™eriful în persoană. Și, din acelaÈ™i motiv, nu bănuia câtuÈ™i de puÈ›in că jumătate de duzină de roboticieni, conduÈ™i de Sam Tobe, zburau pe autostrada dinspre Petersboro, cu peste 120 mile pe oră, cu unicul scop de a avea onoarea È™i plăcerea de a-l întâlni. Astfel că, în timp ce lucrurile se precipitau spre punctul culminant, Randolph Payne suspină satisfăcut de sine, aprinse un chibrit pe turul pantalonilor, pufăi din pipă È™i-l privi amuzat pe AL-76. Era clar, de câtva timp, că robotul era ceva mai mult decât un nebun. Randolph Payne era el însuÈ™i expert în drăcovenii improvizate È™i construise câteva care nu ar fi putut fi expuse la lumina zilei fără să-i facă pe privitori să le iasă ochii din orbite; dar niciodată nu ar fi conceput ceva asemănător cu monstruozitatea pe care o scornea AL-76. L-ar fi putut face pe orice inventator să se zvârcolească de invidie pe patul de moarte. L-ar fi putut face pe Picasso (dacă ar fi trăit să vadă asta) să se lase de pictură, cu convingerea fermă că e depășit fără speranță. Ar fi putut acri laptele din ugerul oricărei vaci pe o distanță de un kilometru. De fapt, era groaznic! Dintr-un postament de fier masiv, ruginit, care aducea vag cu ceea ce Payne văzuse cândva ataÈ™at la un tractor de mâna a doua, țâșnea în sus, în curbe îndrăzneÈ›e È™i ameÈ›itoare, o harababură uluitoare de fire, roÈ›i, tuburi È™i alte orori fără nume È™i număr, culminând într-o compoziÈ›ie cu megafon, care arăta într-adevăr sinistru. Payne fu tentat să arunce o privire în zona cu megafonul, dar se abÈ›inu. Văzuse maÈ™inării mult mai rezonabile explodând brusc È™i cu furie. Spuse: ― Hei, Al. Robotul privi în sus. Zăcuse întins pe burtă, netezind o foiță subÈ›ire de metal. ― Ce vrei, Payne? ― Ce-i asta? Puse întrebarea cu tonul cuiva care se referă la ceva urât mirositor È™i intrat în putrefacÈ›ie, È›inut cu gingășie între două prăjini de trei metri. ― Este dezintegratorul pe care-l fac... să mă pot apuca de lucru. Este o îmbunătățire a modelului standard. Robotul se ridică, își scutură de praf genunchii, cu un zăngănit, È™i îl privi mândru. Payne se înfioră. O "îmbunătățire"! Nu e de mirare că au ascuns originalul în peÈ™terile de pe Lună. Bietul satelit! Bietul satelit mort! ÃŽÈ™i dorise întotdeauna să afle ce înseamnă o soartă mai rea decât moartea. Acum È™tia. ― O să meargă? întrebă el. ― Sigur. ― De unde È™tii? ― Trebuie să meargă. Eu l-am făcut, nu? Nu-mi mai trebuie decât un singur lucru. Ai un blitz? ― Cred că e pe undeva. Payne dispăru în baracă È™i se întoarse aproape imediat. Robotul deÈ™urubă capătul È™i se puse pe treabă. ÃŽn cinci minute terminase. Se dădu un pas înapoi È™i spuse: ― Gata. Acum, m-apuc de lucru. PoÈ›i să te uiÈ›i, dacă vrei. Urmă o pauză; timp în care Payne încercă să aprecieze generozitatea ofertei: ― E sigur? ― Și un copil ar putea să-l manevreze. ― Oh! Payne rânji moale È™i se ascunse după cel mai gros copac din preajmă. ― Dă-i drumul, spuse, am deplină încredere în tine. AL-76 arătă spre mormanul de vechituri de coÈ™mar È™i spuse: ― PriveÈ™te! Mâinile lui se apucară de lucru... *** Fermierii din È›inutul Hannaford, Virginia, aÈ™ezaÈ›i în linie de luptă, își croiau drum către baraca lui Payne, încercuind-o încetul cu încetul. Cu sângele vitejilor lor strămoÈ™i coloniÈ™ti pulsându-le în vine ― È™i cu o sudoare rece prelingându-li-se pe È™ira spinării ― se furiÈ™au de la un copac la altul. Șeriful Saunders dădu consemnul: ― TrageÈ›i când vă dau eu semnalul ― È™i È›intiÈ›i la ochi. Jakob Linker ― Lank Jake pentru prieteni È™i adjunct de È™erif pentru el însuÈ™i ― se furișă în apropiere: ― Crezi că omul mecanic o fi luat-o din loc? Nu prea reuÈ™i să-È™i reprime voioÈ™ia plină de optimism din glas. ― Habar n-am, mormăi È™eriful. Da' nu prea cred. Atunci am fi dat de el prin pădure, È™i n-am dat. ― Dar e groaznic de liniÈ™te È™i mi se pare că ne apropiem de casa lui Payne. Ultima remarcă era de prisos. Șeriful Saunders avea un nod aÈ™a de mare în gât, încât trebui să-l înghită în trei rate. ― Treci înapoi, ordonă el, È™i È›ine-È›i degetul pe trăgaci. Acum se aflau la marginea luminiÈ™ului, iar È™eriful Saunders închise ochii È™i scoase coada unuia din ei de după un copac. Nevăzând nimic, făcu o pauză È™i încercă din nou, de data asta cu ochii deschiÈ™i. BineînÈ›eles că rezultatul a fost mai bun. Mai exact, văzu un om mecanic uriaÈ™, cu spatele la el, aplecat deasupra unei drăcovenii care-È›i îngheÈ›a sufletul È™i te făcea să sughiÈ›i, de proveniență incertă È™i cu o destinaÈ›ie È™i mai incertă. Singurul lucru care-i scăpă era silueta tremurândă a lui Randolph Payne, care îmbrățiÈ™a al treilea copac înspre nord-nord-vest. Șeriful Saunders ieÈ™i din ascunziÈ™ È™i ridică mitraliera. Robotul, care continua să arate un spate lat, metalic, spuse cu voce tare ― unei sau unor persoane nevăzute: ― PriveÈ™te! Iar când È™eriful deschise gura ca să dea ordinul pentru foc general, degetele de metal apăsară pe un buton. *** Nu există nici o descriere potrivită pentru tot ce s-a întâmplat după aceea, în ciuda faptului că erau prezenÈ›i È™aptezeci de martori oculari. ÃŽn zilele, lunile È™i anii care urmară, nici măcar unul din cei È™aptezeci nu suflă vreun cuvânt despre cele câteva secunde după ce È™eriful deschisese gura ca să ordone foc. Dacă erau întrebaÈ›i despre asta, se înverzeau pur È™i simplu È™i plecau împleticindu-se. Din dovezile indirecte, rezultă că, în linii mari, ceea ce s-a întâmplat a fost cam aÈ™a: Șeriful Saunders deschise gura; AL-76 apăsă pe buton. Dezintegratorul funcÈ›ionă, iar È™aptezeci È™i cinci de copaci, două grajduri, trei vaci È™i primele trei sferturi din Muntele Duckbill au fost suflate în înaltul cerului. S-au făcut, ca să spunem aÈ™a, una cu zăpezile de odinioară. Gura È™erifului Saunders rămase deschisă pe o perioadă de timp nedefinită după aceea, dar nimic ― nici ordine de tragere, nici orice altceva ― nu ieÈ™i de acolo. Iar apoi... Iar apoi, a fost o miÈ™care în aer, un zgomot de parcă ar fi fulgerat de mai multe ori, o serie de dâre purpurii prin atmosferă, ca niÈ™te raze, având în centru baraca lui Randolph Payne, cât despre membrii poterei, nici un semn. Prin jur erau împrăștiate diferite arme, inclusiv mitraliera È™erifului, brevetată, nichelată, cu tragere foarte rapidă, cu garanÈ›ie că nu se îmbâcseÈ™te, portabilă. Vreo cincizeci de pălării, câteva trabucuri pe jumătate mâncate È™i alte mărunÈ›iÈ™uri È™i resturi scăpaseră în timpul agitaÈ›iei ― dar fiinÈ›e omeneÈ™ti propriu-zise nu mâi erau deloc. Cu excepÈ›ia lui Lank Jake, nici una din acele fiinÈ›e omeneÈ™ti nu se arătă omenirii timp de trei zile, iar în ceea ce-l priveÈ™te, excepÈ›ia s-a produs pentru că a fost întrerupt din zborul său de cometă de cei câțiva oameni de la fabrica din Petersboro, care se năpusteau înspre pădure cu o viteză proprie apreciabilă. Sam Tobe a fost cel care l-a oprit, prinzându-i cu abilitate capul în plin stomac. După ce își recăpătă respiraÈ›ia, Tobe întrebă: ― Unde-i locuinÈ›a lui Randolph Payne? Lank Jake permise ochilor lui să nu mai sticlească o clipă. ― Frate, spuse el, nu trebuie decât să urmezi direcÈ›ia în care eu nu merg. Și cu asta, dispăru miraculos. Ar fi putut fi acel punct ce se micÈ™ora în zare, ocolind copacii, dar Sam n-ar fi putut jura că aÈ™a stăteau lucrurile. Asta în ceea ce priveÈ™te potera; dar mai e Randolph Payne, ale cărui reacÈ›ii luară niÈ›el altă înfățiÈ™are. Pentru Randolph Payne, intervalul de cinci secunde între apăsarea pe buton È™i dispariÈ›ia muntelui Duckbill era un vid total. La început se iÈ›ise prin spatele lăstăriÈ™ului de la rădăcina copacilor; la sfârÈ™it se legăna nebuneÈ™te pe una din ramurile din vârf. AcelaÈ™i impuls care purtase potera pe orizontală, pe el îl purtase pe verticală. Cât despre felul în care străbătuse peste cincisprezece metri de la pământ până sus ― dacă se cățărase, sărise ori zburase ― nu È™tia, È™i nu-i păsa câtuÈ™i de puÈ›in. Ceea ce È™tia, era că proprietatea fusese distrusă de un robot aflat temporar în posesia lui. Toate visele despre recompensă dispărură È™i fură înlocuite de coÈ™mare tremurânde cu cetățeni duÈ™mănoÈ™i, gloate care È›ipau că vor linÈ™aj, procese, acuzaÈ›ii de crimă, È™i ce ar spune Mirandy Payne. Mai ales ce ar spune Mirandy Payne. Þipă sălbatic È™i răguÈ™it: ― Hei, robotule, fă zob lucrul ăla, auzi? Fă-l zob de tot! Uită că am avut vreodată ceva de-a face cu asta. Pentru mine eÈ™ti un străin, înÈ›elegi? Nici să nu sufli despre asta. Las-o baltă, auzi? Nu se aÈ™tepta ca ordinele lui să aibă vreun efect; era doar o acÈ›iune reflexă. Ce nu È™tia el, era că un robot ascultă întotdeauna un ordin de la o ființă umană, cu excepÈ›ia cazurilor când îndeplinirea lui implică un pericol pentru altă ființă umană. Deci AL-76, calm È™i metodic, se apucă să-È™i facă dezintegratorul praf È™i pulbere. Tocmai când călca în picioare ultima bucățică, sosi Sam Tobe cu trupele lui, iar Randolph Payne, simÈ›ind că veniseră adevăraÈ›ii proprietari ai robotului, căzu din pom cu capul în jos È™i din motive necunoscute, veni cu picioarele înainte. Nu-È™i aÈ™teptă recompensa. *** Austin Wilde, inginer în robotică, se întoarse către Sam Tobe È™i spuse: ― Ai scos ceva de la robot? Tobe scutură din cap È™i mârâi: ― Nimic. Absolut nimic. A uitat tot ce s-a-ntâmplat de când a ieÈ™it din fabrică. Trebuie să fi primit ordine să uite, altfel n-ar fi atât de aiurit. Ce-a fost grămada aia de fiare vechi cu care s-a prostit? ― Chiar asta. O grămadă de fiare vechi! Dar trebuie să fi fost un dezintegrator, înainte ca el să-l distrugă, È™i mi-ar plăcea să-l omor pe tipul care i-a ordonat să-l distrugă ― dacă s-ar putea, prin tortură metodică. PriveÈ™te! Era o parte din pantele fostului munte Duckbill ― în clipa aceea, mai degrabă ce rămăsese după ce vârful fusese măturat; iar Wilde își puse mâna pe suprafaÈ›a perfect netedă care se întindea peste pământ È™i piatră. ― Ce mai dezintegrator, zise el. A ras muntele chiar de la poale. ― Ce l-a făcut să-l construiască? Wilde dădu din umeri: ― Nu È™tiu. Vreun element din preajma lui ― nu putem È™ti ce ― a acÈ›ionat asupra creierului său pozitronic, făcut să funcÈ›ioneze pe Lună, È™i l-a determinat să facă un dezintegrator din fiare vechi. Avem o È™ansă la un miliard să găsim acel element, acum, când È™i robotul a uitat. Niciodată n-o să avem acest dezintegrator. ― Nu-i nimic. Important e că avem robotul. ― Pe naiba. ÃŽn glasul lui Wilde se simÈ›ea regret amarnic. ― Ai avut vreodată de-a face cu dezintegratoarele de pe Lună? Alea înghit energie ca niÈ™te porci electronici È™i nu încep să funcÈ›ioneze până ce nu creezi o tensiune de peste un milion de volÈ›i. Dar acest dezintegrator a funcÈ›ionat altfel. M-am uitat prin resturi cu un microscop. Þi-ar plăcea să vezi singura sursă de energie pe care am găsit-o? ― Ce era? ― Doar asta. Și n-o să È™tim niciodată cum a făcut-o. Și Austin Wilde ridică sursa de energie care-i dăduse unui dezintegrator posibilitatea să spulbere un munte într-o jumătate de secundă ― două baterii de blitz! |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy