-Pui mic…
-Ce spui tu acolo?
-Pui mic… repet eu, cu o privire copilărească și zâmbind…
-Explică…
-Cum adică?
-Explică „mic”!
-Of… m-ai pus in mare încurcătura… Așa simt eu…
-Explică!
-Of… Hm… O… o zână… o mică zână, drăgălașă, delicată și plină de viața… O combinație între zână și înger… delicată ca o zână, și plină de dragoste necondiționată precum un înger… Da… o combinație între o mică zână și un înger…
-Nu!
-Cum adică nu?
-Nu-mi place!
-Păi, da’ ce, trebuie să îți placă ție? E explicația mea.
-Vreau alta! mă privește fermă și hotărâtă să obțină altă explicație.
-Alta? am o privire ușor dezamăgită neștiind ce să inventez… Gata! Știu! O margaretă!
-O floare? Mă faci floare? Mai ales că toate florile sunt mici.
Zâmbesc fugar…
-Crinul nu e mic.
-Și totuși, mă faci plantă?
Zâmbesc…
-Draga mea, copilă, știi ce spunea bunul nostru Eliade despre oameni?
-Ce?
-„Oamenii sunt plante cu sistem circulatoriu!”
-Deci noi suntem plante! izbucnim amândoi în râs… Vezi… te-am prins…
-Eu revin la margareta mea. O margaretă. Micuța și suavă… ușoara în bătaia vântului!
-Vântul ești tu… radem iar.
-O margareta pe care o ador! O margaretă foarte iubăreață!
Zâmbește larg, apoi isi schimba iară privirea.
-Tot nu-mi place. Cum adică? Eu îți cer să îmi explici „mic”. Și tu îmi vii cu zâne și margarete?
-Pui mic, știi foarte bine la ce mă refeream. zâmbesc ușor timid și cât se poate de îndrăgostit.
-Așai! Se aruncă în brațele mele și mă sărută lung. Te iubesc!