Am crescut impreuna de cand ne-a sadit unul langa
altul un barbat trecut prin toate valurile vietii
care, inainte de-a muri, fara copii, fara vreun suflet
langa el, s-a gandit ca singurul lcuru care i-a mai
ramas de facut e sa ne sadeasca pe noi.Mai bine am fi
prins radacini fiecare in alt colt de lume, sa nu ne
fi vazut batranetele unul in ochii celuilalt.Dar nu,
acum suntem doar doi batrani acriti, nici macar nu
suntem ca acei batrani dati in mintea copiilor.Nu.Ei
sunt totusi fericiti.Ei ar umbla veseli de mana ca in
copilarie, ar alerga la fel ca atunci dupa cate o
gaza.Dar noi nu.Priveste-ne!Unul mai acru si mai trist
ca celalat.Tu, totusi, mai pastrezi o umbra de mandrie
in crengile tale noduroase, indreptate inca cu
hotarare in sus.Degeaba incerci sa mai scuturi norii,
ploaia calda nu-ti va mai urca pe sira spinarii nici
un fior, nici macar al aducerii aminte.
Pe umerii nostri si casutele de pasari sun goale,de
ani.Ce vietate s-ar mai incumeta sa se atinga de
oasele noastre care la cea mai mica adiere incep sa
scartie, sa scanceasca de-ar scula si mortul care-ti
doarme la radacina.
Cat de goi suntem imi dau seama numai cand intorc
capul si privesc la copacul de mai incolo, ce
alearga se ne ajunga!Cum zambeste saracul!Nu stie ca
dincolo de nori sunt doar alti nori.Tresare cand
ramurile lui ascund o pereche de porumbei,tresare si
pare ca se inchide, ca-si strange aripile in jurul
tinerei perechi.Atat ii va ramane,dincolo de nori nici
bucuria asta nu o va mai avea.Degeaba se avanta.Si tu
de cate ori nu ti-ai avantat crengile prin odaile
doamnei de la ultimul etaj?De cate ori ,intuind
indiscretia , femeia nu ti-a inchis fereastra in nas ,
iar tu te zvarcoleai din radacini fiindca mai mereu o
crenguta ramanea prinsa,te zvarcoleai si mai tare
stiind ca acea crenguta isi va da duhul ducand cu ea
taina parfumului ei,iar tu nu vei cunoaste niciodata
implinirea?
Poate ca barbatul care ne-a sadit traieste in
noi.Poate a avut intuitia ultimului gest.Sa fi fost
indragostit de domana de la ultimul etaj?Cred ca asta
e.Altfel cum poti fi atat de incapatanat?Cu varsta
patima scade, dar la tine nu.Crezi ca nodurile tale
vor mai da vreun mugur?!Esti ca un soldat care se
intoarce din lupta ciung si se aseaza pe o banca sa
priveaca viata care trece pe langa el.Frati...Eu nu
mi-am dorit nimic si tot nu sunt mai bun decat
tine.De ramurile mele isi mai lega cate o fetita un
leagan si atunci radeam si eu , radeam la fel ca ea,
si o avantam cat mai sus, tot mai sus, si intr-o
impletire de fericire si teama ma opream caci cu
aripile moi si rosii ale rochitei parea sa-si ia
zborul, fluture nascut din propria-i bucurie, si ma
opream , nu voiam sa o pierd.Acum, goi cum suntem si
copiii ne ocolesc.Daca ar mai incerca sa lege un
scranciob , crengile noastre ar trosni si ar cadea
moarte.Ce ne mai tine in viata?Tu doar taci.Poate mai
ai putina seva si crezi ca la primavara vei mai da
vreun mugur.Dar acel mugur te va costa viata, te vei
usca de tot.Si cine-l va observa?Eu m-am resemnat.Nori
peste nori , si alti nori deasupra.
Sa ne trecem si noi batranetele ca omuletii aceia care
se sprijina cu palma de trunchiurile noastre sa le
treaca palpitatiile, fara sa stie ca noi suntem si mai
subrezi, sa ne plimbam, asa, pacalindu-ne ca ei ca
vom putea oricand continua drumul chiar daca
gafaim.Minciuna e mai buna.Cum sa rezistam altfel pana
la capat?Noi de cine sa ne sprijinim cand inaltimele
ne ametesc, cand golul se casca sub coaja.Nu sunt atat
de puternic ca tine sa tac.
Hai sa vorbim, sa ne agitam bratele, sa ne pacalim ca
nu suntem singuri.Va fi mai usor!Nu mai privi in sus!
N-ai reusit sa te mangai de pielea ca un nor alb al
acelei femei si crezi ca ai sa atingi norii de
deasupra?Crezi ca vei prinde alte radacini dincolo de
ei, ca vei creste din nou?Iar eu sa raman aici,
naruit, uscat, fara folos si unui copil care ar vrea
sa construiasca o barcuta din coaja mea?Lumea ta nu
exista...
Uite, femeia se apropie de fereastra si o
deschide.Bine,vad ca nu mai tresari, chiar iti lasi
privirile in jos.Dar,uite...ea te priveste , pentru
prima data te priveste cu adevarat..plange.Ridica
ochii!Ridica ochii, nu fi prost!Ai sansa sa-i
vorbesti, macar sa stie ca existi.Priveste in sus, te
rog.
Ah,de-as fi fost mai in putere ca tine , n-as fi
renuntat chair acum.
Copacul tacut isi strange aripile pe langa trup si
noaptea se inchide deasupra lui.
O pereche de indragostiti se adaposteste in linistea
de sub ramuri si o portocala alunecand din mana fetei
taie intunericul ca o stea cazatoare.