agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-06-25 | [This text should be read in romana] |
- Mă cam plictisesc de la un timp, zise Dan a lu’ Nașu. Nevastă-mea e plecată la băi, să facă mofete și împachetări cu naftalină și eu am rămas singur. Și nicio sărbătoare la orizont. I-am făcut rost de un bilet la Covasna, două săptămîni am umblat pe la județ să-l obțin, cu toate că am dat șpagă în stînga și-n dreapta. Să fiu sincer, nu mi-ar plăcea să dispară corupția, nu ne-am mai rezolva problemele astea de zi cu zi așa de ușor. Deci, vin cu biletul acasă, ea era cam bosumflată, că ne cam certaserăm în urmă cu două zile, și-i zic: „Auzi, dragă, am o surpriză pentru tine”. Ea începe să plîngă, se aștepta la divorț. A durat ceva pînă am lămurit-o.
- Asta îmi aduce aminte de o întîmplare, zise Profesorul. Eram plecați într-o excursie în Europa și la întoarcere, unui amic îi fură telefonul mobil într-un restaurant de pe autostradă, în Italia. Ãsta era fără nevastă, că femeia nu avea concediu, și o sună de pe telefonul unui prieten, s-o anunțe că și-a pierdut telefonul, și să nu-l mai sune pe numărul vechi. Nu știu ce au comunicat ei, că n-am tras cu urechea, doar atît am auzit: „Gata, s-a terminat”, omul referindu-se la creditul de pe cartelă. De aici o întreagă tragedie. Nevastă-sa a înțeles că dă divorț, așa că și-a sunat toate neamurile, înainte să facă o lipotimie. Acestea, la rîndul lor, au început să-l sune, e pe telefonul vechi, unde, normal, nu mai răspundea nimeni. S-au lămurit abia acasă cum stă treaba, dar a trebuit să dea cam multe explicații. Dar să revenim la subiect. Ce spuneai, Dane, că-ți trebuie o sărbătoare? - Păi, asta se rezolvă rapid, zise Săndel. Inventezi una. Ziua străzii mele, de exemplu. Și nu e naftalină ci parafină. - Nț, n-am cum, stau la bloc, zise Dan a lu’ Nașu. Ce e cu parafina? - Ziua blocului, interveni Bicuță. Și inviți la tine toți vecinii. - Împachetările, zise Săndel. Cu parafină. - Ar fi ceva, da’ nu e, replică Dan a lu’ Nașu. Că nu mă înțeleg decît cu vreo doi. Cel de deasupra m-a inundat de cîteva ori și sîntem certați, iar ăia de pe palierul meu sînt nași și fini, în fiecare sîmbătă și duminică fac grătar sub fereastra mea și ascultă manele la maxim, că nu mă pot odihni neam. Și cu ăia m-am certat. Alții au copii mici și eu nu suport copiii mici, iar singurul cu care mă agreez, e plecat în concediu. - Eu n-am timp să mă plictisesc, zise Profesorul. Am fost cu nepoții la pescuit, la Olt. E acolo plin de pescari, unii stau săptămîni întregi, chiar luni. Își pun corturile și fac cu schimbul. Noi am fost mai mult la distracție, am rămas peste noapte și am făcut grătare și ciorbă de pește. Din pește cumpărat de-acasă, că nu știi dacă pică ceva. Foarte bine organizați nepoții ăștia ai mei. Unul a fost și cu o zi înainte, chiar a prins vreo patru kilograme de caras și le-a și vîndut cu cinci lei kilu’. Pe urmă s-au trezit că le trebuie pentru ciorbă și au cumpărat din piață cu opt lei. - Am rămas și eu cu un nepot o zi întreagă, că femeile s-au dus la piață și de acolo la coafor, zise Săndel. Nepotu-meu e mic, are patru ani, i-am dat o mașinuță și l-am lăsat să se joace cu ea. După un timp însă, a început să mă cam enerveze, o plimba prin casă „vruuuuuummmm”, „bruuuuuum”, că mă luase de creieri. „Ce are mașina aia de face așa?” îl întreb eu pe nepot, cu gîndul că poate îl determin să se joace cu altceva, de exemplu să deseneze. „Nu are benzină” îmi răspunde el. Am simțit că e momentul să acționez înteligent. „Păi atunci s-o ducem la garaj” îi sugerez eu. „Uite, garajul e aici” și îi arăt o cutie de carton. „Nu ajunge la garaj că nu are benzină” îmi răspunde el, și continuă „vruuuuum!”. - Apropo de garaj, zise Săndel. Îl știți pe nepotu’ Alexandru. Ãla cu mandarinii. S-a făcut avocat, dar e și pescar. Nu are bani să-și deschidă cabinet așa că a cumpărat o rulotă la second hand. A dat pe ea o mie cinci sute de euro, da’ arată bine. A dus-o în parcarea tribunalului și își primește clienții în ea. Ãia pe care îi are, că nu prea se înghesuie la el. Totuși, unii din curiozitate, alții din întîmplare, au ajuns și în rulota lui. În week-end o agață de mașină și se duce la pescuit. Și dacă tot și-a păstrat firma, mai dă consultații și pe baltă. Pe pește, nu pe bani, că ăia nu vin cu bani la ei. Un divorț, cinci kile, un partaj, zece. Pentru penale ia mai mult, adică cere și scule de pescuit. - Să vă spun și eu una, interveni Poetul. Am o nepoată, clasa a cincea și îi trebuia ierbar la școală. Știți și voi cum e cu ierbarele și insectarele, că aproape nimeni nu le mai face, toți le împrumută, iar profesorul le dă și el la rîndul lui altor elevi. Cum ar fi circuitul apei în natură. - Sau a sticlei de whisky pentru doctor, zise Bicuță. - Așaaa…continuă Poetul. Dar ierbarul pe care i-l adusese maică-sa copilului era vai de capul lui, că s-a trezit tîrziu și alea bune se dăduseră deja. Așa că a trebuit să-l completeze cu ce mai lipsea, mușețel, păpădie… Eu trebuia să plec la Sibiu, într-un fel de tabără de literatură. Știți voi, pentru socializare în primul rînd, mai puțin pentru creație, că nici nu mai ai timp de fapt, să scrii ceva. Ești turmentat toată ziua și nici noaptea nu prea apuci să dormi. În fine, cînd aude soră-mea că plec în Ardeal, mă pune să-i aduc plante din zonă pentru ierbarul copilului. „Vezi să aibă frunze frumoase și mari” mi-a atras atenția înainte să plec. Dar mie numai la ierbar nu mi-a stat gîndul, am uitat din prima zi. Abia la întoarcere mi-am adus aminte, cînd am ajuns la un prieten pe lîngă Arpașu. Amicul meu m-a dus să-i văd grădina, care era pe malul Oltului și cînd am văzut plantele, mi-am adus aminte de ierbar. Așa că am luat niște frunze de porumb, de zmeur, coada șoricelului… Lîngă grădina lui era multă vegetație, am mai cules niște frunze, habar n-aveam cum le zice plantelor, dar erau destul de multe și creșteau bine. Una peste alta, a ieșit un ierbar grozav, a luat fata nota zece, toți eram fericiți. Pînă a venit poliția la ușa mea să mă întrebe dacă sînt consumator de droguri. Închipuiți-vă că îi adusesem copilului frunze de canabis. Și nici profesorul de biologie nu s-a prins, ce plantă era aia, pînă cînd nu a împrumutat ierbarul altui copil al cărui tată era șeful poliției. - M-ai făcut curios, zise Săndel. L-am văzut și pe nepotu-meu punînd niște plante la uscat, cică sînt pentru ceai. Și cum s-a terminat cu ierbarul? - A ieșit bine, că cineva a luat frunza de acolo, cum s-ar spune, a dispărut corpul delict. - Eu era s-o pățesc în studenție cu ceva asemănător, zise Profesorul. Aveam o colegă care se mărita și eu împreună cu alți doi colegi ne-am oferit s-o ajutăm. Era prin iunie, căldură mare și pe vremea aia nu existau vitrine frigorifice, ca acum, la tot pasul. Erau calupuri de gheață, venea cu mașina și le lăsa în față la restaurante sau baruri. Așa că am urmărit o mașină de-asta, i-am dat șoferului un pachet de Kent și el ne-a dat două calupuri de gheață. Le-am pus în portbagaj, și am plecat, nunta era undeva la țară, trebuia să ajungem cît mai repede. Nici nu am făcut jumătate din drum, că ne pomenim cu un Aro de miliție că ne oprește pe șosea. Și apar doi milițieni, cică de unde am furat gheața. I-am explicat noi că de fapt am plătit-o, dar ăia nu și nu, să vadă chitanța. Și ne-a pus să mergem după ei, la secție. Ne-am dus la secție, au început ăia să ne chestioneze iar, și între timp apare șeful lor. Îi explică și ăstuia ce și cum, și se apucă să ne facă proces verbal. La sfîrșit, ne mai întreabă o dată: „Recunoașteți că ați sustras din avutul poporului doi calupi de gheață”? Noi o țineam pe-a noastră, nu și nu. „Dar dovada există”, zice el, și-l trimite pe un sergent major să aducă gheața După două minute, s-a întors ăla: „Permiteți să raportez. A dispărut corpul delict”. Adică se topise gheața. Uite-așa am scăpat doar cu un avertisment pentru un bec de poziție ars. Și am băut vinul cald. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy