agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4665 .



Bătrânul de lângă pod
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Ernest_Hemingway ]

2009-10-07  | [This text should be read in romana]    |  Submited by Jack Spiner






Bătrînul cu ochelarii cu ramă de oțel și cu hainele pline de praf se odihnea pe marginea șoselei. Pe podul de vase de peste fluviu treceau căruțe și camioane, bărbați, femei și copii. Căruțele, trase de catîri, se opinteau urcînd malul abrupt dinspre pod, și soldații le împingeau, trăgînd de spițele roților. Camioanele urcau urnind și treceau înainte, în frunte, iar țăranii se tîrau pe drum, înotînd în praf pînă la glezne. Numai bătrînul stătea nemișcat. Era prea obosit ca să meargă mai departe.
Aveam misiunea de a trece podul, de a explora capul de pod din partea cealaltă și de a afla pînă unde înaintase inamicul. După ce mi-am făcut treaba, m-am întors. Pe pod nu mai treceau nici prea multe căruțe și nici prea mulți oameni, bătrînul însă era la locul lui.
— De unde vii ? 1-am întrebat.
— Din San Carlos, îmi răspunse, și zîmbi.
Era satul în care se născuse, și-i făcea plăcere să-i rostească numele, de aceea zîmbise.
— Aveam grijă de dobitoace, îmi explică el.
— Aha, am zis, neînțelegînd prea bine ce vrea să spună.
— Da, spuse el, rămăsesem, știți, ca să am grijă de dobitoace. Am fost ultimul om care a părăsit San Carlos.
Nu arăta a cioban sau a văcar, și uitîndu-mă la hainele lui negre și pline de praf, la fața lui cenușie din cauza prafului și la ochelarii lui cu ramă de oțel 1-am întrebat :
— Ce fel de dobitoace ?
— Felurite, spuse el, și clătină din cap. A trebuit să le las acolo.
Mă uitam cu atenție înspre pod și spre locurile acelea din delta Ebrului, care seamănă atît de bine cu cele din Africa, și mă întrebam cît timp avea să treacă pînă vom da ochii cu inamicul, și stăteam tot timpul cu urechea la pîndă, să deslușesc primele zgomote care să anunțe acel de-a pururi tainic lucru care se numește contactul cu dușmanul, și bătrînul tot acolo era.
— Șt ce fel de dobitoace aveai în grijă ? l-am întrebat.
— Trei cu toate, îmi explică el. Două capre și o pisică; și în afară de ele, patru perechi de porumbei.
— Și a trebuit să le lași acolo? 1-am întrebat.
— Căpitanul mi-a spus să plec, din cauza artileriei.
— Și n-ai pe nimeni? 1-am întrebat, uitîndu-mă spre celălalt capăt al podului, unde cîteva căruțe se grăbeau să coboare malul povîrnit.
— Pe nimeni, zise el, în afară de dobitoacele de care v-am vorbit. Pisica, desigur, n-o să pățească nimic. Pisicilor nu trebuie să le porți de grijă, dar nu știu ce-o să se întîmple cu celelalte.
— Ce politică faci? 1-am întrebat.
— Nu fac nici un fel de politică, spuse el. Am șaptezeci și șase de ani. Am făcut pînă aici doisprezece kilometri, și cred că mai departe nu mai pot merge.
— Nu-i prea bine să stai aici, i-am zis. Dac-ai putea, n-ar fi rău să mergi pînă la răscrucea dinspre Tortosa, unde-ai găsi niște camioane.
— O să mai stau puțin, și după aceea o să plec. Camioanele unde se duc ?
— Înspre Barcelona, i-am spus.
— Nu cunosc pe nimeni prin locurile acelea, zise el, dar îți mulțumesc foarte mult. Îți mulțumesc încă o dată foarte mult.
Se uită la mine încurcat și obosit, și apoi, simțind nevoia să-și împartă necazurile cu cineva, îmi spuse :
— De pisică sînt sigur, n-am eu grijă. Pisicii nu trebuie să-i porți de grijă. Dar celelalte? Dumneata ce crezi c-o să se întîmple cu celelalte?
— Ce să cred, probabil că n-o să pățească nimic.
— Crezi?
— Și de ce nu? i-am zis întindu-mă într-una spre celălalt mal, unde nu se mai vedea nici o căruță.
— Dar ce-o să facă în timpul bombardamentului de artilerie, din moment ce mie mi s-a spus să plec tocmai din cauza artileriei ?
— Ai lăsat deschis porumbarul? 1-am întrebat.
— Da.
— Atunci, porumbeii or să zboare.
— Da, desigur c-or să zboarer. Dar celelalte? Mai bine să nici nu mă mai gîndesc ce-o să se-ntîmple cu celelalte.
— Dacă te-ai odihnit, în locul dumitale aș pleca, 1-am îndemnat. Hai scoală-te și încearcă să mergi.
— Mulțumesc, îmi spuse, și se ridică de jos, se clătină pe picioare și se așeză iar în praf. Aveam grijă de dobitoace, zise el posomorîndu-se, dar nu mai vorbea cu mine. Aveam doar grijă de dobitoace.
N-aveam ce să-i fac. Era duminica Paștilor, și fasciștii înaintau spre Ebru. O zi întunecată și cenușie, cu cerul acoperit, așa că avioanele lor nu ieșiseră. Acest lucru, precum și faptul că pisicile știu să-și poarte singure de grijă era singurul noroc pe care avea să-1 mai aibă bătrînul.




.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!