agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4523 .



Campionul
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Ernest_Hemingway ]

2009-10-08  | [This text should be read in romana]    |  Submited by Jack Spiner






Nick se ridică în picioare. N-avea nimic. Se uită lung după luminile vagonului, care dispăreau la o cotitură a căii ferate. De o parte și de alta a liniilor, apă, mlaștini și pîlcuri de zadă neagră.
Își pipăi genunchiul. Pantalonul era rupt, și pielea jupuită. Pe mîini avea zgîrieturi și sub unghii îi intrase nisip și zgură. Se duse la marginea căii ferate, coborî taluzul și se spălă pe mîini. Se spălă îndelung cu apă rece, pînă își scoase murdăria de sub unghii. Se lăsă pe vine și-și spălă genunchiul.
Afurisitul ăla de frînar. Odată și-odată o să-i pice în mînă. O să-1 țină minte. Frumos se mai purtase.
— Ia vino-ncoa, puștiule, i-a zis. Vino să-ți dau ceva.
Și el se prinsese. Ca un dobitoc ce era.
— Ia vino aici, puștiule, să-ți dau ceva.
Și deodată, zdup, și se pomeni aterizînd de-a bușiiea pe taluzul căii ferate.
Nick se frecă la un ochi. Ce-o să i se mai umfle. O să i se facă o vînătaie de toată frumusețea. Îl și durea. Afurisitul ăla de frînar.
Își pipăi ochiul umflat cu degetele. Ce să-i faci, o să aibă o vînătaie la ochi. Asta e. Scăpase de ajuns de ieftin din toată povestea asta. Ar fi vrut să vadă cum arată ochiul. Totuși, nu se putea vedea în apă. Se-ntunecase și era departe tare de orice așezare. Își șterse mîinile de pantaloni, se ridică și urcă taluzul. O porni înainte pe calea ferată. Se mergea ușor. Nisipul și pietrișul fuseseră îndesate și bătătorite bine între traverse. Terasamentul neted străbătea mlaștinile, asemeni unui dig. Nick mergea înainte. Trebuia să ajungă undeva.
Cînd trenul de marfă își încetinise viteza, trecînd prin fața depoului de lîngă Walton Junction, Nick sărise în el. Și trenul, dimpreună cu Nick, trecuse prin Kalkaska cînd începuse să se întunece. Acum trebuia să fie aproape de Mancelona. Patru sau cinci kilometri de mlaștini. Mergea între linii, continuîndu-și drumul pe pietrișul dintre traverse, mlaștina ivindu-se spectrală prin ceața care se lăsa. Îl durea ochiul și-i era foame. Mergea mereu înainte, lăsînd în urmă kilometri de cale ferată. De o parte și de alta a drumului mlaștini și iar mlaștini.
În față, era un pod. Nick îl trecu, și ghetele sunară a gol pe tăblia de fier. Jos, printre traverse, se zărea apa neagră. Nick lovi cu piciorul un bulon deșurubat, care căzu în apă. Dincolo de pod începeau munții, înalți și întunecoși, de ambele părți ale căii ferate. Ceva mai departe licărea un foc.
Mergînd între linii, Nick se apropie cu precauție de locul unde zărise focul, care ardea la cîțiva pași de calea ferată, mai jos de taluz. De departe nu-i văzuse decît lucirea. Calea ferată trecea printr-un luminiș, și acolo unde ardea focul se întindea o pajiște, care se pierdea printre desișuri de pădure. Nick coborî taluzul și o luă prin desiș, ca să se apropie de foc la adăpostul copacilor. Era o pădure de fagi, și mergînd printre copaci călca pe jir. Focul pîlpîia vesel chiar la marginea desișului. Lîngă foc ședea un om. Nick rămase după copac și se uită la el. Părea să fie singur. Ședea cu capul în mîini și se uita la foc. Nick ieși din desiș și se-ndreptă spre foc.
Omul ședea și se uita țintă la flăcări. Cînd Nick se opri lîngă el, omul nici nu se clinti.
— Hello, zise Nick.
Omul se uită în sus la el.
— De unde ai vînătaia asta ? îl întrebă omul.
— M-a zvîrlit din tren un frînar.
— Din trenul de marfă ?
— Da.
— L-am văzut pe măgarul ăla, zise omul. A trecut pe-aici acum vreun ceas și jumătate. Mergea pe acoperișul vagoanelor, bătînd din brațe și cîntînd.
— Trebuie să-i fi făcut o mare plăcere cînd te-a zvîrlit din tren, zise omul cu seriozitate.
— Lasă, c-o să-1 zvîrl și eu.
— Cînd mai trece pe-aicî, trage-n el cu o piatră, îl sfătui omul.
— O să-i arăt eu lui.
— Ești un tip colțos, nu-i așa ?
— Nu, zise Nick.
— Voi puștii sînteți cu toții colțoși.
— Cînd n-ai încotro, spuse Nick.
— Păi asta ziceam și eu.
Omul se uită la Nick și zîmbi. La lumina focului, Nick îi văzu obrazul diform. Nasul îi era turtit, ochii, ca două crăpături, ,și gura, strîmbă. Nu observă toate acestea din primul moment, dar își dădu seama că obrazul omului avea un aer ciudat și că era mutilat. Pielea obrazului avea o culoare galben-verzuie. La lumina focului părea lipsită de viață
— Nu-ți place mutra mea ?
Nick nu știa ce să zică.
— Ba da, spuse el.
— Ia uită-te aici ! zise omul, și-și scoase șapca din cap.
N-avea decît o ureche. Groasă și lipită de țeastă. În locul celeilalte nu era decît un ciot.
— Ai mai văzut vreodată așa ceva ?
— Nu, zise Nick.
I se cam făcuse greață.
— Þineam la bătaie, spuse omul. Ce, nu crezi, puștiule, că țineam ?
— Mai e vorbă !
— Toți și-au frînt laba dînd în mine, zise omulețul. Dar n-au putut să-mi facă nimic.
Se uită la Nick.
— Stai jos, îl pofti el. Nu vrei să mănînci ceva ?
— Nu vă deranjați, zise Nick, mă duceam spre oraș.
— Știi ceva ? zise omul. Spune-mi Ad.
— Bine !
— Știi, zise omulețul, eu nu-s chiar teafăr.
— Dar ce ai ?
— Sînt nebun.
Își puse șapca în cap. Lui Nick îi veni să rîdă.
— Ba ești teafăr, zise el.
— Nu, nu sînt. Sînt nebun. Spune-mi, ai fost vreodată nebun ?
— Nu, zise Nick. Și cum îți vine ?
— Habar n-am, spuse Ad. Cînd te-apucă nu mai știi ce-i cu tine. Știi cine sînt eu ?
— Nu.
— Ad Francis.
— Fără glumă ?
— Nu crezi ?
— Ba da.
Nick simți că omul nu minte.
— Știi de ce-i băteam pe toți ?
— Nu.
— Inima mea bate mai încet. Patruzeci de bătăi pe secundă. Ia-mi pulsul.
Nick ezită.
— Hai, zise omul, și-1 luă de mînă. Apucă-mă de încheietura mîinii. Și pune degetul aici.
Încheietura mîinii era groasă, și mușchii jucau pe os. Nick simți sub degete bătaia rară a pulsului.
— Ai ceas ?
— Nu.
— Nici eu, zise Ad. N-are nici un haz dacă n-ai ceas.
Nick dădu drumul mîinii.
— Știi ce ? zise Ad. Apucă-mă din nou de mînă. Numeri tu, și număr și eu pînă la șaizeci.
Cînd simți sub deget bătaia puternică și lentă a pulsului, Nick începu să numere. Îl auzea pe omuleț numărînd rar, cu glas tare : unu, doi, trei, patru, cinci și așa mai departe...
— Șaizeci, spuse Ad. Un minut. Tu unde ai ajuns ?
— La patruzeci, zise Nick.
— E-n regulă, zise Ad mulțumit. Nu se grăbește niciodată.
Un bărbat coborî taluzul și, trecînd prin poiană, se îndreptă spre foc.
— Hello, Bugs ! zise Ad.
— Hello ! răspunse Bugs.
Glasul era al unui negru. Nick își dăduse seama că e un negru după cum mergea. Se opri cu spatele la ei și se aplecă deasupra focului. Se ridică.
— Bugs, prietenul meu, zise Ad. E nebun și el.
— Îmi pare bine, spuse Bugs. Ue unde spuneați ca sînteți ?
— Din Chicago, zise Nick.
— E un oraș frumos, spuse negrul. N-am înțeles bine, cum vă cheamă ?
— Adams, Nick Adams.
— Auzi, Bugs, zice că n-a fost nebun niciodată.
— Nici nu știe ce bucurie îl așteaptă, spuse negrul. Stătea lîngă foc și despacheta ceva.
— Cînd mîncăm, Bugs ? întrebă boxerul.
— Îndată.
— Þi-e foame, Nick ?
— Mi-e o foame de lup.
— Auzi, Bugs ?
— De obicei, aud cam tot ce se spune.
— Nu te-am întrebat asta.
— Știu. Am auzit ce-a spus domnul.
Punea felii de șuncă într-o tigaie cu mîner și picioare. Cînd tigaia se-ncălzi și grăsimea începu să sfîrîie, Bugs se chirci lângă foc pe picioarele lui lungi de negru, întoarse feliile de șuncă și sparse cîteva ouă deasupra tigăii, aplecînd-o mereu într-o parte și în cealaltă, ca ouăle să fie bine stropite cu grăsimea aceea fierbinte.
— Dacă sînteți bun, Mister Adams, vreți să tăiați pîinea ? E-n sacul acela, zise negrul întorcîndu-se spre Nick.
— Desigur.
Nick băgă mîna în sac și scoase o pîine. Tăie șase felii. Ad, care îl privea atent, se aplecă înainte.
— Nick, dă-mi și mie cuțitul, zise el.
— Nu, nu ți-1 dă, spuse negrul. Þineți-1 bine, Mister Adams.
Boxerul se trase la loc.
— Dacă sînteți bun, Mister Adams, vreți să-mi dați pîinea ? zise Bugs.
Nick i-o întinse.
— Vă place pîinea muiată în grăsime ? întrebă negrul.
— Mai întrebi ?
— Atunci, să mai așteptăm puțin. La sfîrșitul mesei e mai bună. Așa.
Negrul luă o bucată de șuncă, o puse pe o felie de pîine, si peste ea un ochi.
— Dacă sînteți bun, puneți pe deasupra încă o felie de pîine, și dați-i sandviciul lui Mister Francis.
Ad luă sandviciul și începu să mănînce.
— Fii atent, oul e moale, îl preveni negrul. Și acum, sandviciul acesta e pentru dumneavoastră, Mister Adams. Celălalt, pentru mine.
Nick mușcă din sandvici. Negrul ședea în fața lui, lîngă Ad. Șunca prăjită și fierbinte cu ouă era delicioasă.
— Chiar îi era foame lui Mister Adams, zise negrul.
Omulețul pe care, după nume, Nick îl știa a fi fost campion de box, tăcea. De cînd intervenise negrul în chestia aceea cu cuțitul, nu mai scosese nici un cuvînt.
— Pot să vă ofer o felie de pîine bine muiată în grăsime fierbinte ? întrebă Bugs.
— Da, mulțumesc.
Omulețul cu fața palidă se uita la Nick.
— Dumneata nu vrei, Mister Adolph Francis ? îl întrebă Bugs, aplecat deasupra tigăii.
Ad tăcea. Se uita la Nick.
— Mister Francis, se auzi din nou glasul potolit al negrului.
Ad tăcea. Se uita la Nick.
— Vorbesc cu dumneata, Mister Francis, zise negrul, cu glasul blînd.
Ad continua să-1 privească pe Nick. Șapca îi era trasă pe ochi. Nick se simțea prost.
— Cum dracu îndrăznești să te porți în halul ăsta ? îi zvîrli în față glasul aspru de sub șapcă. Cine dracu crezi c-ăi mai fi ? Nu ești decît un mucos, și nimic altceva. Vii aici fără să te fi poftit nimeni și mănînci pîinea altuia, și cînd omul îți cere sări dai cuțitul te porți ca un mucos.
Alb la față, omul îl privea furios, și ochii abia i se vedeau de sub șapcă.
— Știi că ești bine ! Ș-apoi, cine dracu te-a mai chemat să dai buzna aici ?
— Nimeni.
— Chiar așa e, nimeni. Și nimeni nu ți-a zis să rămîi. Vii aici, te uiți ca un mucos la mine, îmi fumezi țigările și-mi bei vinul, și după aia mai vorbești și obraznic. Cum dracu crezi că o să se termine povestea asta ?
Nick tăcea. Ad se ridică de jos.
— Să-ți spun eu cum, derbedeu fricos din Chicago. O să-ți aranjez mutra. Ai înțeles?
Nick se dădu înapoi. Omulețul se îndreptă greoi spre el, avea picioarele plate și pășea întîi pe piciorul stîng, și apoi îl tîra pe cel drept după el.
— Dă, zise el clătinîndu-și capul. Hai, dă.
— Nu vreau să dau.
— Să știi că așa nu scapi. O să-ți trag o mamă de bătaie, de n-ai s-o poți duce. Ai înțeles Hai, dă-i odată.
— Lasă-te păgubaș, spuse Nick.
— Așa, derbedeule ? Bine.
Omulețul se uită în jos, la picioarele lui Nick. Și atunci, negrul, care-1 urmărise îndeaproape din clipa în care plecase de lîngă foc, ridică brațul și-1 lovi la baza craniului. Omul căzu cu fața înainte, și Bugs zvîrli în iarbă măciuca învelită în pînză. Omul zăcea pe jos, cu fața în iarbă. Negrul îl luă în brațe, capul îi atîrna, și-1 duse lîngă foc. Fața lui Ad, cu ochii holbați, era groaznică. Bugs îl așeză cu grijă pe jos.
— Dacă sînteți bun, Mister Adams, vreți să-mi dați găleata aceea cu apă ? zise el. Mi-e teamă că 1-am lovit prea tare.
Negrul luă apă în căușul palmelor și-1 stropi pe Ad pe obraz și-i freca ușor urechea. Omul închise ochii. Bugs se ridică.
— Acum e-n regula, zise el. Nu-i nici un motiv de îngrijorare, îmi pare rău, Mister Adams.
— Nu-i nimic.
Nick se uită Ia omul care zăcea lîngă foc. Văzu măciuca în iarbă și o ridică. Era mlădioasă și avea un mîner flexibil. Era acoperită cu piele neagră, învelită într-o batistă.
— Minerul e făcut din os de balenă, zise negrul zîmbind. Azi nu se mai fac din astea. Nu știam cît de bine puteți să vă apărați și în orice caz nu voiam să-l loviți prea tare sau să-1 însemnați și mai rău decît e.
Negrul zîmbi din nou.
— Totuși, dumneata 1-ai lovit.
— Eu știu cum trebuie s-o fac. N-o să-și mai aducă aminte de nimic. Cînd se înfurie în halul ăsta, trebuie să-1 lovesc, ca să-1 facă să-i treacă.
Nick se tot uita la omulețul care zăcea lîngă foc, cu ochii închiși.
— N-aveți de ce să fiți îngrijorat, Mister Adams. L-am mai văzut așa de multe ori.
— Din ce pricină a înnebunit ? întrebă Nick.
— O, sînt atîtea, răspunse negrul de lîngă foc. Nu vreți să beți o ceașcă de cafea, Mister Adams ?
Îi întinse ceașca și netezi haina, pe care o pusese sub capul omului care zăcea în nesimțire.
— A încasat prea multe bătăi, asta-i una la mînă, începu negrul sorbind din cafea, într-un anume fel, asta 1-a prostit numai. Apoi a venit povestea cu sora sa, care îi era manager, și mereu se scria despre ei prin ziare tot felul de povești cu frați și surori și cît de mult își iubea ea fratele și cît de mult își iubea el sora, și după aceea s-au căsătorit la New York și au avut din pricina asta o mulțime de neplăceri.
— Îmi aduc aminte.
— Cu siguranță. Bineînțeles, nici vorbă că nu erau frate și soră, dar povestea asta nu le plăcea multora, oricum ar fi fost, și au început sa se certe, și într-o zi ea a plecat și nu s-a mai întors.
Își bău cafeaua și-și șterse buzele cu mîna aceea cu palma trandafirie.
— Atunci a înnebunit de-a binelea. Nu mai vreți o cafea, Mister Adams ?
— Mulțumesc.
— Am văzut-o de doua ori, continuă negrul. Era o femeie grozav de bine. Îi semăna de ajuns de mult ca să poată fi luați drept gemeni. Dacă obrazul nu i-ar fi aranjat în halul ăsta, Ad n-ar arăta rău de loc.
Se opri. După cît se părea, povestea se terminase.
— Unde 1-ai cunoscut ? întrebă Nick.
— La închisoare, spuse negrul. După plecarea fetei, se lega mereu de toată lumea, așa că a fost închis. Eu eram acolo pentru că tăiasem pe unul.
Zîmbi și continuă cu glasul blînd :
— Mi-a plăcut de la bun început, și cînd am ieșit l-am căutat, îi place să creadă că sînt și eu nebun, dar mie puțin îmi pasă. Îmi place să fim împreună si-mi place să mă plimb prin țară, și nu trebuie să mă apuc de furtișaguri ca s-o fac. Îmi place să trăiesc ca un domn.
— Și ce faceți amîndoi ? întrebă Nick.
— A, nimic. Ne plimbăm, asta-i tot. Ad are bani.
— Trebuie să fi cîștigat o mulțime de bani.
— Cred și eu. Totuși, i-a cheltuit pe toți. Sau i s-au luat. Ea-i trimite bani.
Ațîță tocul.
— E o femeie grozav de drăguță, zise el. Seamănă de ajuns de bine cu el ca să fie luați drept gemeni.
Negrul se uită la omulețul care zăcea în iarbă și respira greu. Părul blond îi căzuse pe frunte, în somn, fața lui mutilată avea un aer copilăros.
— Acum, Mister Adams, îl pot trezi oricînd. Dacă nu vă supărați, ar fi bine, cum să vă spun, s-o ștergeți. Nu-mi place să nu fiu ospitalier, dar s-ar putea să se înfurie din nou dacă o să vă vadă aici. Mi-e silă cînd trebuie să-1 dobor, dar cînd o ia razna n-am încotro. Trebuie, cum să vă zic, să-1 țin departe de ceilalți oameni. N-o să vă supărați, nu-i așa, Mister Adams ? Nu, n-are rost să-mi mulțumiți, Mister Adams. V-aș fi spus ce-i cu el, dar am văzut că i-ați plăcut atît de mult, încît m-am gîndit că n-o să se întîmple nimic. Mergeți pe calea ferată, și la vreo doi kilometri de-aici o să dați de-un oraș. I se spune Mancelona. La revedere. Aș fi vrut să vă pot pofti să petreceți noaptea asta cu noi, dar pur și simplu nu se poate. Nu vreți să luați o bucată de șuncă cu puțină pîine ? Nu ? Atunci, luați un sandvici, și toate acestea le spuse cu vocea aceea joasă, plăcută și politicoasă de negru.
— Bine. Și acuma, la revedere, Mister Adams. La revedere și noroc.
Nick se îndepărtă de foc, trecu prin poiană și se îndreptă spre calea ferată. O dată aflat dincolo de lumina focului, se opri și ascultă. Glasul jos și potolit al negrului se auzea vorbind. Nu putea deosebi ce spune. Și apoi îl auzi pe omuleț zicînd :
— Tare mă mai doare capul, Bugs.
— O să-ți treacă, Mister Francis, îl liniști glasul negrului. Bea numai cafeaua asta.
Nick urcă talazul și o porni înainte pe calea ferată Și atunci își dădu seama că ține în mînă sandviciul cu șuncă, și-l puse în buzunar. Mai înainte ca linia ferată s-o cotească printre dealuri se uită înapoi și zări departe în poiană focul.



.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!