Profu' era un tip răbdător, care însă nu prea știa ce voia. Câteodată îl bănuiam că prin mine nu vrea decât să ajungă la maică-mea, altădată era extrem de curtenitor și de galant. Mai nou îi citeam și lui scrisorile de la Dinu. Râdeam amândoi și păream că suntem cei mai buni prieteni din lume. Mama mea era complet surprinsă dacă nu distrusă. Ea nu mă crescuse așa dar sângele meu tânăr se revolta. Prietenia Adinei mă schimbase și pe mine.
Dinu îi scria Adinei același tip de scrisoare pe care mi-o scria și mie dar eu nu aveam puterea de a-i mărturisi. Oricum , dacă eu eram superficială și răzgâiată, Adina era de două ori mai mult. Ea nu punea prea mult preț pe relația cu Dinu și asta mă enerva cel mai mult. Dinu părea că voia un menaj a trois care mie îmi repugna. Îl iubeam pe Dinu, dar inconsecvența lui mă făcea să mă apropii tot mai mult de profesorul de desen. Vârsta nu mai conta, ci doar afinitățile spirituale pe care ni le descopeream din zi in zi mai mari.Evoluam amândoi pe aceleași paliere, eu îi eram model pentru portretele lui, mă învăța și pe mine să pictez iar eu scriam din ce în ce mai bine.