S-a oprit muzica. Mica creatură îsi dezleagă încet genele, desface larg pleoapele si deschide fereastra. Scoate capul nepieptănat, adulmecă cerul cu degetele ochilor, inspiră adânc si… priveste. E frumos afară: cerul e mai verde ca niciodată, stelele se miscă în cercuri, iar soarele respiră regulat. Undeva la orizont latră hotic câinii dreptăsii si, putin mai la drepta, curg păsări în spirală, în rest, totul e la fel. Numai muzica lipseste.

Creatura îsi strange ochii, se întoarce si se îndreaptă spre bibliotecă de unde îsi alege câteva gânduri mai mici – garnitura pentru felul întâi… e destul de târziu si trebuie să mănânce. Îsi scoate apoi genunchii si coatele de sub pat, îsi pune pălăria cu tot cu pieptene în cap si se grăbeste pe usă afară.

Îsi scoate din mers nasul din porttigaretă si trage un fum, apoi încă unul si, în sfârsit, unul adânc. A ghicit bine, mirosul de muzică stricată vine de la orizont, de undeva din dreapta. Ridică din genunchi si măreste pasul. De când trăieste, o singură dată s-a mai oprit muzica, doar pentru câteva secunde. Atunci nu a apucat să ajute la reparatia Instalatiei pentru că era prea departe. Acum accidentul pare mai aproape si mai grav si poate va avea în sfârsit sansa să strige, să ajute comunitatea.

A ajuns foarte aproape de spirală, mai sunt câtiva metri. Privelistea este atât de impresionantă că ar trebui interzisă tinerilor pentru ca nu cumva să le strice somnul pentru totdeauna. S-a adunat multă lume, dar strigătul încă nu s-a dat. Are noroc.

Păsările contină să curgă si spirala pare că se lărgeste; pierderea este destul de serioasă.

“E păcat că se întâmplă astfel de accidente. Instalatia e de vină: e veche si prost proiectată. De altfel, e o Instalasie mostenită si nu făcută, e singurul lucru teoretic răms din lumea veche, singurul care nu a putut fi înlocuit. Deocamdată, nimeni nu a putut imagina o Instalatie practică, o alternativă la modelul original, asa că o folosim tot pe cea veche… Din când în când se produc acumulări mari de liniste si au loc explozii în venele de suprafată. Atunci, ne strângem câti cred bătrânii că suntem de ajuns si, la un semnal, scoatem un strigăt puternic. Doar asa se poate suda fisura. E o mare onoare să sipi pentru comunitate. Acela care a tipat e foarte respectat si are prioritate la somn.

Bătrânii fac semn să ne adunăm. E timpul.

E timpul să tipăm.

E timpul să tipăm pentru comunitate.

Dup-aia ne vom duce din nou, cu totii, fericiti la culcare si vom visa în ritmurile muzicii din afara noastră”.