Cu bulgărele ăsta mic o să pornesc o mică revoluție. Am la îndemână un pix, un pahar plin cu amintiri reale și o boală comună numită Iubire.
În dreapta era Regula, o armată de soldați plini de armuri argintii, ordonați și aranjați simetric, de neînvins. Era atât de greu să îi urnești din calea lor, era atât de greu să îi clintești, să îi faci să te asculte măcar un pic. În stânga sunt Barbarii fără reguli, care sunt murdari, dezordonați și caută să vină spre mine. Ei nu mă ascultă deloc când le spun ce să facă, dar mă împing unde este fericirea cu o forță pe care rar pot să o controlez. Armata Regula vrea să îi învingă pe Barbari, să îi cotropească și să mă facă să îi comand numai pe ei. Barbarii mei sunt războinici și apără cu toată puterea lor colțul de umanism și fericire din mine. Au murit destui ca să îmi apere fericirea trupească.
În fața mea, câmpul de bătălie, viața, timpul. Alerg pe el cu o viteză anormal de mică.
Tu, acolo, singură, cu armatele tale. În stânga ta e o armată de îngeri argintii, perfect ordonați, aranjați și strălucitori. În dreapta, o armată de amazoane, războinice despletite, care aleargă și încearcă să rupă hainele de pe tine să te facă să simți aerul rece și cald al fericirii.
Ai la îndemână un pix, un pahar gol de amintiri reale și aceeași boală ca și a mea numită Iubire.
Pe câmpul asta de nebuni și arme, tu vi cu războiul tău să îmi liniștești nebunia armatelor mele? Am barbari cu adrenalină și bărbăție atârnată în bărbi despicate și murdare care se închină la îngeri ca niște câini supuși și dresați în secunda în care ochii tăi superbi mângâie imaginația gândurilor mele. Ce să le fac? Mă uit în curtea armatei Regula, convins de secole că ei o să reziste oricărui război, dar privesc cum toți soldații mei sunt întinși în poalele războinicelor tale amazoane. Privesc în ochii lor, printre pletele lor rebele și învingătoare. Mă găsesc singur aici, cu pixul tău în mâna mea, cu paharul pe jumătate plin de amintiri reale și cu aceaași boală numită Iubire. Ai câștigat iubita mea!