agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-01-18 | [This text should be read in romana] |
- Cum era iarna în satul matale, bunico, acolo-n Almalău, aproape de Dunăre?
- Era iarnă și oamenii din sat ieșeau în curte, se spălau pe față cu zăpadă, în loc de apă. Și erau veseli și sănătoși. Câteodată luam zăpadă în mână și le dădeam la copiii mei cu zăpadă pe față. N-au fost copiii mei bolnavi. N-am stat cu ei nicio zi prin spital! Păi altceva ce să-ți mai spun. Ele sunt multe... obiceiurile astea, că eu am optzeci de ani, cum dracu’ să le mai ții minte?! - Ce făceați? - Ce să facem pe vremea asta ?! Stăteam în casă, vedeam de vite. Aveam sobe din olană zidite, în casă. Făceam focul cu coceni, floarea soarelui, din paie – cu gunoi de grajd. Era « cotlon » – așa-i ziceam unei părți – lângă gura sobei unde, după ce ardea tot din sobă, făceam mâncare. Făceam varză, tocană, borș, plăcintă, sărmăluțe. Făceam mâncare bună, Dragoș ! Dimineața când ne sculam mâncam brânză cu ceai sau, dacă aveam, lapte. În fieșcare zi găteam mâncare. Și friptură de fazan, de iepuri, din carne de porc mistreț. Din carne de căprioară, că Niculae se ducea în pădure la Negureni și fssst, venea cu fazani să facem mâncare. Să nu mănânci friptură ?! Hă, hă, hă, hă ! Uite-l, întreabă-l pe tac-tu dacă nu mergea și el cu Goe la Negureni, acolo în pădure și aducea fazani. - Vă duceați și după flori în acea pădure ? - Nu, eu nu mă duceam în pădure. Avea în altă parte flori, în altă pădure. Alde tac-tu se ducea cu unchi-tu Dan, cu copii după flori. Erau brândușe, ghiocei, brebenei. Din carne de căprioară făceam ghiudem. I-am dus și la maică-ta la Tulcea când nu v-avea…, n-avea niciun copil atuncea. - Prin 1967-1968 erați deja la Băneasa, nu ? - Când să-l nască pe Emil, am luat-o pe maică-ta la Băneasa. A venit Niculai cu patru gâște. Să nu mănânci friptură ? Făceam din ele friptură, pilaf, ciorbă. Și tocană, dar mai rar. Dacă făceai friptură nu mai făceai și tocană, că era mai bună friptura ! Hă, hă, hă ! Didi plângea că nu mai voia să jupoaie iepurii. Că tataie al tău, Niculae, se ducea dimineața. Împușca doi iepuri. Și apoi se ducea și la servici. Dar nu știa nimeni. Nu-l vedea nimeni, că era așa, dinspre ziuă, ca să nu-l vadă nimeni. Ai, era săracul harnic! Și Didi plângea că trebuie să jupoaie iepurele, că el se ducea la servici... - Cum era de Bobotează? - Se ducea la întrecere cu caii, gătiți frumos și le dădea premiu. Nu știu ce le dădea. Niculae avea un cal sur, griu cu alb amestecat așa frumos. Și era un cal frumos, frumos. Și a luat premiu atunci. Îi împodobea frumos oamenii. Și pe-orma venea la cișmea și toți caii care au fost la întrecerea de la ceair îi boteza preotul! Așa zicea: la ceair, unde făcea întrecerea. Și preotul avea o călderușă și-i zicea brăcăcel unde boteza caii ăia marii. Lua cu brătăcelul ăla și dădea la toți. Sau lua din butoi cu cana și punea în brătăcel apă de aia citită. Că era multă lume și ce puteai să vezi? Că era lume multă. - De Trifu Bețivu ce făceați? - Ne duceam la vie și tăiam trei butuci de struguri. Și pe-orma puneam masă, că erau vecini așa cu viile, și toți aveam vin, mâncare. Și mâcam, cântam. Din ciumpoi că le cânta. Și din fluier, așa. - Cavale erau? - Cavale de-n alea aveau bulgarii și noi nu făceam horă cu bulgarii la un loc. - Beau mult oamenii de Trifu Bețivu ? - Nu mai știu bine, Dragoș. Să nu scrii greșit, nu mai știu. - De ce-i zicea Trifu Bețivu ? - Pentru că bea patruzeci și patru de pahare. Că bea ei acolo patruzeci și patru de pahare ! Că toată ziua ce făcea? La Almalău nu se mai făcea obiceiul acesta. Făcea alde tăticu la Aidemir. Bunicii noștri, ale tăticu. Că la Almalău nu mai aveam vii. Dăduseră vii la coloniști. Veniseră din alte părți și le dăduseră la Aidemir. Și apoi la Almalău. Iar noi n-am avut pământ până la reforma agrară! - Când se îmbolnăvea cineva, unde mergea la doctor? - La Silistra. Acolo era doctor. Șapte kilometri de Aidemir, atâta era. Se ducea cu bani, mamaie! Nu era cu gâște, găini, rațe... Silistra e aicea la Regie, lângă graniță, aproape de noi. N-ai avut vreodată noroc să te ducem să vezi. Atâta fâșia: în partea asta stă românii și în partea asta bulgarii. Și Silistra e aici, iar în partea asta Aidemir. Bulgarii erau uniți cu noi, nu făceam separatism, toți la aceeași biserică, la același doctor... - Și după strămutare, unde se tratau sătenii? - Aveau un felcer care le făcea injecții. În sat, acolo stătea. Mureau ca și acuma. Unu-doi, de boală, că nu se mai făcea bine… Alții de bătrânețe... - Cu ce vă hrănea statul nostru prin 1940-1941, iarna? - Ne-a dus direct în Almalău când s-a deschis frontiera. Mâncam mămăligă, că numai ce putusem să luăm un sac de porumb. Că grâul rămăsese în Bulgaria. Acuma, iarna se ducea Niculae și culegea porumbul de la bulgarii ce fuseseră în România. - Nu era înghețat ? - Păi de ce-l uscam pe sobă ?! Ca să se poată măcina. - Și nu v-ați îmbolnăvit de gălbinare, de friguri ? - Poate să fi fost… Noi nu ne-am îmbolnăvit. Noi, românii, am fost rămași în Bulgaria acolo în Aidemir. Noi culesesem porumbul acolo de unde plecasem. Îl pusesem la Aidemir în porumbare. Dar nu putusem să-l luăm. Că pe bulgari i-a adus încă din septemprie (1940) în Aidemir. Pe noi ne-a adus în Almalău de-abia în decembrie. Și la câmp ne duceam cu mămăligă. Că nu aveam pâine. Trăgeai și coasa, ce să faci? Noi aveam noroc de le nenica, venit din septembrie cu camioanele. Dar alții n-aveau nimica. Noi mai făceam mămăligă cu brânză. A fost greu, Dragoș, ce să faci! Eu cu tataie ne duceam cu ziua la boieri, de-am cumpărat cinci mieluțe și o vițelușă, ca să facem curte. Măi, și se făcuse o vacă bună, Marinica îi pusesem numele. Dădea trei-patru, și cinci litri pe zi când îi dădeam grăunțe. Dădea săraca bine. Se făcuse mare. Avea așa niște coarne frumoase. Și taică-tu o știe pe Marinica. Albă. Pestriță cum aș fi eu. (Desigur, aici bunica arată capotul ei, ce semăna pieii Marinicăi.) Nu era roșie, nu era neagră... - Cine o ducea s-o pască? - Aveam văcar. Că nu se ducea numai cu a noastră. Nu chiar toată lumea avea vaci. Și în Aidemir, cine era harnic, avea, ci nu, nu avea nici cal, nici căruță, nici plug sau cu ce să muncească. Tot așa se ducea cu ziua și muncea și eu cumpăram de la tine, că de unde era să dau înapoi dacă n-aveam? Ahă, Dragoș, a fost dănțălăul mare, prin câte am trecut. Avea mămica trâmbă de pânza pentru cearșafuri, fețe de mese. Și-am stricat-o și am făcut cămășuțe, chiloței. Și pentru bărbați, și pentru femei. Aveam șervete lungi, frumoase, cu borangic. Și pe-alea le-am stricat. Am făcut rochii. Păi n-aveam materiale atunci când am venit noi din Bulgaria. Și n-aveam nici bani să cumpărăm! Încă, din țesătură de casă, postav de casă am făcut costum de haine lui Niculae. Nu îmi mai aduc aminte. Ti-am spus. Să fii sănătos. O să-ți aduci aminte de viața prin care a trecut măta mare. N-am fost chiar așa... (Mamaie se ridică de pe scaun, că se face frig de la fereastră în bucătăria unde urmează să fie scoasă mămăliga fierbinte în platou. Mă sărută pe frunte.) |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy