Documentar aproape impersonal



Este vorba despre un documentar filmat iarna, într-o sală de expoziție. Cea care-i ținea frâiele era o doamnă îmbrăcată gros; vorbea despre felul cum ar trebui să se poarte oamenii când intră în locuri de genul acela. Eu am vizionat documentarul în perioada verii, când în apartamentul meu erau îngrămădite foarte multe grade înfierbântate care se ciocneau, se îmbrânceau, țipau unele la altele făcând un zgomot atât de puternic încât celelalte grade-sensibile, timide, răcite de singurătatea oferită de suratele lor- își luau picioarele la spinare spre apartamentul vecinului care avea instalație de aer condiționat (de venirea gradelor reci de la alte apartamente), vecin care urmărea cu aceeași atenție același documentar. Numai că nu a văzut-o pe acea doamnă când s-a dezbrăcat. Susținea că tot timpul a rămas la fel de îmbrăcată, și că eu am avut vedenii, sau că televizorul meu s-a îndrăgostit de ea ori de hainele ei.