…era o toamna vremelnnica,nu ploua,nici vantul nu-si dadea in petec din aripi si frunzele arse de toamna miroseau a rosu putred, carari erau putine…pustii …pasi mi se-ndreptau nehotarati catre acea imensa cladire sumbra si invaluita de o liniste- uneori profunda, alteori-linistea-si retrage umbrele lasand dezlantuirea haosului sa-si manifeste dorintele inepuizabile prin intermediul-lui-al omului … ca mai oricare–subtirel, albicios, un trup prin care verdele venelor capata nuante murdare …in fine-neidentificabil …se plimba pe coridoarele interminabile in umbra, in umbra gandurilor ce paseau greoi, parca nu s-ar mai fi despartit de cursul monologului fara timp …dupa epuizarea din umbra a coridoarelor se retragea in camera ce-l suporta tacuta in oglinda cu toate starile - exprimare – inexprimare- miscare… ganduri ce paseau apasat, mereu insotite de siluete albe, imune la vreun sens al glasuirii naturii , pastelata, divinizata uneori de cateva raze de soare evadate din starea de umbra, gri… in nemiscare, fiinde sau nefiinde… era o toamna ce mirosea a rosu ars pe acele carari ce erau ca o prelungire a unei agonii, impersonala, atemporala, limitata de cele patru puncte cardinale ale podelei…scaun, masa, pat, usa, fereastra…oglinda in miscare…si cele trei universuri posibile-peretii-alb, alb, alb…cate evadari pot fi-ntr-o pagina?…noapte, zi, noapte, zi…noapte, dimineata senina-n oglinda, pasi normali cauta aer proaspat, culori si identificari…aceiasi tacere-n spatele oglinzii, acelasi aer umed in culorile toamnei, aceleasi plete-aceiasi ani, acelasi alb, acelasi razboi- umbra, culoare…–in spatele oglinzii, tacere…cade un scaun, masa…identificare a podelei…mainile reci si albe, alungite de timp, parca smulge universul din pereti si-l tranteste intre cele patru puncte cardinale imaginare fortand oglinda si tacerea ei, la un dialog…halate albe navalesc in imposibil ucigand interminabile fraze, descrieri pure despre un imposibil univers ce-si cauta liniste intr-o posibila casa…totul se termina anestezic intr-un pat aproape irespirabil ,lasand loc pentru o alta tacere, ptr. Alti pasi normali petrecuti in umbra coridoarelor, aleilor muribunde sub umbra unui pictoral, renascentist…identificare tarzie cu definirea abstracta a decorului unui spatiu inchis intre pereti si oglinzi … presimt deja o respiratie agitata intre metafore- si absurdul ma-mprejoara-ntr-un dezacord cu mine cel care scriu, cel care descrie- spatii, timpuri, atitudini…
…prima atitudine.. negarea…- SUNT SAU NU, SUNT UN CUVANT?,a doua negare-SUNT SAU NU ……a treia negare – exista deschidere –n noapte , in strada plina cu minuni,cu efemere desprinderi in marea strainatate?...nu pot sa refuz………………
Am simtit cum lumea I se prelinge printre degetele
Rasfrante, printre neanturi albite de vise muscate de ziduri trantite intr-un amurg de luciditate..era un peisaj absurd ca de obicei, despre nebunii si arta lor absurda…era o toamna vremelnica si ploua in spatele unor oglinzi tomnatice , apuse parca dintr-un décor alb de ev indepartat,doar pasii crispati si culoarea aleilor frante ca niste ganduri mai aduc aminte de acel ev in care aerul insusi respira…camera-peretii,podeaua,o masa,un scaun..oglinda, intr-o tacere fortata, trista si loiala,fereastra-ultima expirare a creatiei..pamant,
Frunze,intoarcere in inima infinitului cu o pereche de aripi imaginare… era o toamna vremelnica, nu ploua, nici vantul nu sulfa- culorile apuneau dintr-o fereastra , imaterial parca , inofensiv , inevitabil………