Nervosu'

Când mă enervez, merg la pescuit. Când merg la pescuit, mă enervez. Când vin de la pescuit, mă enervez. Când nu merg la pescuit, mă enervez. Când nu vin de la pescuit, mă enervez. Când mă enervez, mă enervez. Când nu mă enervez, mă enervez. Eu merg la pescuit cu trenu’ și mă enervez că ajung la gară cu o oră înainte de plecarea trenului și mă enervez când anunță la megafon că trenul întârzie o sutădouăzeci de minute dar nu mă enervez când zice că trenul întârzie o sutădouăzeci de minute ci mă enervez atunci când își cer scuze și nu mă enervez că-și cer ei scuze cât mă enervez că unii călători se simt flatați de scuzele cheferiștilor de parcă ei, călătorii cu pricina, ar fi niște personalități în fața cărora tremură cheferiștii dar și cheferiștii mă enervează că sunt impertinenți că au salarii nesimțite și tot mai vor. Că eu dacă vin în ultima clipă și mă agăț de ultimu’ vagon și vine conductoru’ mă enervez că eu degeaba îmi cer scuze și îi spun că am stat în stația de autobuz (acuma m-am prins de ce-i zice stație, la stație, fiindcă stai în ea și te enervezi) și n-am avut timp să cumpăr bilete fiindcă la ghișeul CFR era o cheferistă grasă dar nu mă enerva că era grasă cheferista cât mă enerva că se mișca încet și mai avea și niște degete boante, uf ce mă enervează degetele boante, că apăsa tot câte două taste o dată și apărea „error” pe monitor (scuzați rima!) și trebuia să stai câte un sfert de ceas până ieșea biletul. Păi nu era mai bine pe vremuri când la ghișeu era un cheferist, nu o cheferistă, ăsta lua un bilet virgin (auzi și la mine, bilet virgin...!?) dintr-un dulap de tablă , îl băga într-un aparat să-l composteze și fuga la tren. Nu se anunța la ce linie sosește trenul fiindcă era doar o linie. Cum adică, linie? Asta chiar mă enervează, că trenul nu merge pe o linie, ci pe două, adică pe calea ferată. Și mă mai enerva un idiot din fața mea, la casa de bilete, care se cotrobăia cu mâinile până la coate prin buzunare, după bani, și-i curgeau balele din gură iar chestia asta cu balele mă enervează. Și nu mă enerva că-i curgeau balele din gură cât mă enerva că nu-l enerva pe el. În spatele meu era o tânără de vreo șaptesprezece ani (normal că era tânără la șaptesprezece ani, nici nu știu de ce mai zic, numai așa, ca să mă enervez?) care se scobea intens în nas. Asta nu mă enerva, că doar nu se scobea în nasul meu, ci mă enerva că nu se putea debarasa de "materialul" extras din respectivul loc. Se chinuia biata fată să scape de „ei” dar... feritu-te-o Dumnezeu. În sfârșit, ajung în tren, mă bălăngăn (termenul „bălăngăn”sună urât și mă enervează) pe culoar, până dau de un loc pe care nu stătea nimeni, o întreb pe o doamnă de alături dacă „este ocupat” și doamna îmi răspunde:”-Igen!”. Era o unguroaică, firește, și m-am enervat rău de tot dar, nu că doamna era unguroaică și nici că nu știa românește, ci m-am enervat fiindcă știa românește dar nu voia să vorbească. Și când ajung la pescuit mă enervez. Dar nu mă enervez că nu prind pește ci mă enervez că toți prind numa’ eu, nu. Și când vin de la pescuit mă enervez că nevastă-mea se enervează că iar vin cu traista goală și am cheltuit o grămadă de bani. În general, toată lumea mă enervează numa’ eu nu mă enervez. Dar și când mă enervez...mă apuc de scris.